ZaScoolarZ

Tu îţi oferi validarea?

Educă-ți inima,, mintea,, și emoțiile în fiecare zi.

Educaţia este ceea ce supravieţuieşte după ce tot ce a fost învăţat a fost uitat – Burrhus Frederic Skinner

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on linkedin
illustrated by Júlia Sardà

Tu îţi oferi validarea?

De câte ori fac ceva…aştept să văd ce cred ceilalţi despre asta.
Dacă îmi spune cineva că nu îi place ce am făcut, mă demoralizez imediat. Dacă persoana a cărei părere contează pentru mine…îmi spune că nu e mulţumită de produsul şi planul meu…renunţ imediat. Mă simt insuficient. Cred că nu sunt suficient de bun.
Am nevoie să îmi fie confirmate ideile, să aud că e bine, că se poate.

Te recunoşti în frazele de mai sus? Sunt cumva ale tale? Te regăseşti adesea în situaţiile prezentate?
Dacă da, eşti dependent de validare.

Ce e validarea? Exact nevoia de a primi confirmări că e bine ce faci. Validarea e tocmai amalgamul de gânduri de mai sus, care te frământă.
Doar că…ştii ce? Validarea e un obicei nociv. Nu ai nevoie să îţi valideze nimeni ideile, planurile şi munca. O să-mi spui că nu e aşa, că de fapt e nevoie de validarea celorlalţi – pentru a realiza ceva. Iar eu o să-ţi spun – din nou – că nu e aşa.

Artwork: Petra Eriksson Artwork: Petra Eriksson

Nimeni nu e perfect, deci nimeni nu e în măsură să îţi spună ţie că planurile tale nu se vor concretiza, nimeni nu îţi poate spune că produsul tău nu va are impact sau succes. Pentru că nimeni, în afara ta, nu ştie exact ce ai dorit să obţii cu el, cui doreşti să îl prezinţi, care e publicul tău ţinta. Nimeni nu ştie cu adevărat în ce crezi, care îţi sunt gândurile pe care ţi s-au construit speranţele şi planurile, aşa că, iată, validarea nu e necesară.
Ah, ar exista o situaţie în care e necesară: când vine din partea ta. Tu eşti singura persoană care trebuie să îşi ofere validarea.

Tu trebuie să crezi în ce faci, tu trebuie să îţi oferi încredere, să fii convins de ideile tale. Eşti?
Perfect. Atunci vei obţine impactul de care ai nevoie şi în care crezi. Dacă zece persoane ţi-au spus că nu cred în valoarea pe care o poţi aduce prin planurile tale, ce faci? Îţi spui că tu eşti unul, iar ei sunt 10, deci trebuie să renunţi la tot? Atunci le vei conforma spusele, vei eşua. În schimb, dacă tu ştii clar ce merită planurile şi implementarea proiectelor tale, ele se vor bucura şi de încrederea celorlalţi.

Validarea celorlalţi ne opreşte din ce vrem să facem cu adevărat.
Validarea noastră, singura care ne ajută, ne susţine, ne ridică şi ne este necesară, lipseşte cu desăvârşire.

Oare de ce nu ne gândim niciodată să ne întrebăm, înainte de toate, pe noi înşine… ce credem despre ceea ce gândim, despre noi, despre ce facem? De ce nu ne cerem nouă validarea? De ce suntem cea mai mare piedică în realizarea propriilor planuri? De ce contează mai mult ce cred ceilalţi despre ce facem noi, decât ce credem noi despre asta?

Validarea a distrus mai multe vise decât eşecul în sine. Pentru că validarea aduce cu sine teamă, teamă aduce cu sine lamentarea, apoi renunţarea. Iar în final…validarea=renunţare. Nu eşecul=renunţare.

Validarea celorlalţi ne spune că suntem suficient de buni?
Oare ne face mai buni?
Oare e nevoie să creadă ceilalţi în planurile noastre? În ce măsură? În ce situaţii? Care e limita?
Dacă nu primim validarea celorlalţi suntem mai puţin buni? Vom eşua? Vom reuşi şi fără să creadă ei în noi?
Ce simţim când primim validarea? Ne garantează reuşită, validarea celorlalţi?
La câte planuri ai renunţat pentru că ţi s-a spus că nu aduc valoare? Că nu sunt suficient de bune, că sunt utopice, nerealiste, că nu eşti suficient de bun sau talentat?
Cum defineşti talentul?

Artwork: Hao Hao Artwork: Hao Hao[/caption]

Când mai cauţi validarea celor care se cred în măsură să ţi-o ofere, adresează-ţi aceste întrebări. Răspunde sincer, oferă-ţi timp, schimba locurile. Gândeşte-te că nici ţie nu-ţi plac ideile multora, dar asta nu-I va opri pe ei să şi le implementeze. Suntem diferiţi şi credem în lucruri diferite.
Facem lucrurile diferit şi avem timpi diferiţi pentru reuşită. Priveşte timpul ca pe ceva ce ne impunem singuri. Renunţă la timp şi vei trăi. Vei reuşi, vei putea face orice. Nu îţi vei mai pune problema măsurabil: trebuie să fac x lucruri pe lună, trebuie să termin până într-o săptămână, trebuie să mă grăbesc. Când renunţi la timp, faci ce îţi doreşti şi nu te mai blochezi în limitare.

Când nu te mai blochezi în limitare, nu te mai compari. Când nu te mai compari, nu mai cauţi validarea celorlalţi. Prinzi curaj, te cunoşti mai bine, îţi oferi încredere şi înţelegi că tot ce contează e că tu să crezi în ce faci. Şi vei reuşi.

Nu vorbesc din cărţi, deşi e tentant, însă tot ce citesc trec prin filtru propriu. Cu unele lucruri sunt de acord, pe altele le găsesc minciuni sfruntate. Nu mă poate convinge nimeni de lucruri în care nu cred. La fel cum nu mă poate demoraliza nimeni legat de lucrurile în care cred.
Accept şi cred că suntem diferiţi, iar asta ne face minunaţi şi ne oferă diversitate, deci posibilitatea de a învăţa unii de la ceilalţi – permanent.

Tu îţi oferi

Te-au inspirat aceste rânduri? Dă un Nu se știe cine are nevoie de ele!

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on linkedin

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Hei! Cititul nu e niciodată ''prea mult''! Continuă lectura în BLOG-ul Ză scoolărșilor:

Intalniri energetice

Ţi s-a întâmplat vreodată să întâlneşti o persoană pentru prima oară şi să simţi că e, de fapt, o întâlnire cu un prieten vechi, cu

Read More »

Orice om capătă doua feluri de educaţie: una pe care i-o dau alţii, alta, mult mai însemnată, pe care şi-o dă el însuşi. – Samuel Smiles