ZaScoolarZ

Singurătatea, cum ne putem simți bine în singurătate?

Educă-ți inima,, mintea,, și emoțiile în fiecare zi.

Educaţia este ceea ce supravieţuieşte după ce tot ce a fost învăţat a fost uitat – Burrhus Frederic Skinner

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on linkedin
48370827_1219460571537960_2973282181142544384_n

Singurătatea, cum ne putem simți bine în singurătate?

De-a lungul vieții sale, omul se confruntă cu diferite frici. Frica face parte din noi și se înfățișează sub diferite forme, ia diferite contururi, apare in diverse situații. Iar una dintre cele mai întâlnite frici ale omului e aceea de a fi singur. Teama de singurătate.

Majoritatea sau mai bine spus, mulți dintre oameni caută grupuri cât mai extinse, persoane pe care să le însoțească, oameni cu care să se însoțească, să se întâlnească, să comunice. Să fii un om comunicativ, deschis, să cunoști oameni noi dacă asta îți dorești, să frecventezi locurile pline de oameni, în care ești nevoit să socializezi, să întâlnești alte persoane nu e nimic anormal și e decizia fiecăruia. Orice om alege cum crede să-și trăiască viața: să fie  o persoană care să prefere să aibă oameni mai puțini lângă, dar de calitate, ori una care să fie înconjurată de o grămada de prieteni și de cunoștințe.

Însă, pe lângă nevoia absolut firească de a avea prieteni alături de tine, de a fi înconjurat de familie, de a lucra și de a locui alături de oameni, de a face diverse activități împreună cu oamenii, este și nevoia de a fi singur. O nevoie pe care mulți o ignoră, fug de ea și se tem, nici măcar nu o percep ca pe o nevoie. De ce? Eu cred că din teamă. Multora dintre noi le e frică să rămână singuri cu ei înșiși. Își doresc mereu să fie însoțiți de oameni, să aibă alături persoane cu care să vorbească, oameni care să îi asculte, ființe cărora să le împărtășească bucuriile, tristețile, durerile, iubirile.

Dar oamenii uită că uneori cea mai acută nevoie a omului e cea de a fi singur, cea de a-și auzi propriile gânduri în tâcere, cea de a le descifra, de a le înțelege, de a le simți. E nevoie, de multe ori, să simțim singuri anumite lucruri, să le rumegăm în noi, înăuntrul nostru, fără nimeni în jur, fără nicio voce și fără nicio pereche de ochi care să ne privească și care să încerce să vorbească cu noi, să ne ajute.

Căutăm să fim singuri, câteodată, atunci când suntem triști. Dacă ne copleșește tristețea, neputința, omul preferă să se încolăcească în jurul propriei suferințe și să rămână singur, să se gândească la ce are de făcut, să înțeleagă ce s-a întâmplat și cum poate face ca totul să fie bine. Asta în cazul în care el caută vindecarea, e deschis să-și afle rănile, să le trateze, să-și trăiască durerile până le înțelege și până simte că e cazul să se ridice și să meargă mai departe. Dar suntem diferiți, oamenii sunt diferiți nu căutăm cu toții singurătatea în momente mai grele.

Unii preferă să se refugieze în prietenii și în relații false, în ieșiri, crezând că dacă întâlnesc mai multă lume, dacă socializează, pot să uite cu ușurință ceea ce îi doare, ceea ce îi macină. Lucru deloc adevărat, pentru că ei nu-și permit să simtă durerea, să o concretizeze, să treacă peste ea, iar relicvele suferinței vor reveni oricând, mai devreme sau mai târziu, fără să știm cu exactitate și fără să ne așteptăm. Ieșirile, întâlnirile, comunicarea care are ca rol să mascheze suferința și să te facă, aparent, să uiți sunt doar la suprafață, interiorul rămâne la fel de rănit, la fel de trist, el cere la fel de acut ajutorul.

Illustration by Tom Haugomat

De aceea, în momentele în care apare suferința, în clipele în care există durere, cea mai bună soluție poate fi singurătatea. Momentele alea de liniște completă, care uneori pot fi răzbunătoare și poate că dor, dar într-un final înțelegem cât de eficiente sunt, cât de mult pot ajuta într-o situație în care nu știm încotro s-o apucăm sau pur și simplu, ne dor atât de tare unele răni încât orice am face, orice am spune, nu ne va fi de folos. Așa că, de ce să auzim inutil cuvinte care oricum nu ajută și nu cicatrizează rănile, de ce să fim priviți de alții în jurul nostru și să pară că ne compătimesc, când ne putem refugia atât timp cât vrem noi într-o camera, camera noastră mai ales, în care să purtăm dialoguri cu gândurile noastre, cu sentimentele, cu trăirile?

Știu că există frica de singurătate. Am trăit-o și o trăiesc și eu. E greu să te obișnuiești să stai într-o încăpere singur, când de multe ori ai căutat oameni care să te ajute, oameni care să te înțeleagă și cu care să vorbești. Este foarte bine să avem astfel de persoane în jurul nostru, să căutăm ființe care știu să asculte, să înțeleagă, să ne sfătuiască atunci când cerem asta, când ne dorim să fim sfătuiți. Dar în clipele în care înțelegem că nimeni nu ne ajută, în clipele în care nici noi nu știm ce simțim de fapt și habar n-avem cum să acționăm și încotro s-o luăm, cea mai bună decizie a noastră ar fi să învățăm cum să fim singuri. Cum să rămânem singuri. Nu pentru totdeauna, nu, normal, nu pentru o zi intreagă, ci pentru câteva minute sau ore. Pentru atât cât avem noi nevoie.

Și cred că trebuie să înțelegem că singurătatea nu e o povară și nici nu e ceva nefiresc, supărător, greoi. Singurătatea poate fi înțeleasă doar în momentul în care realizăm că, prin intermediul ei, ajungem să ne cunoaștem pe noi înșine.

Cum ne putem simți bine în singurătate? E o întrebare grea și nu-i știu răspunsul exact, cred că niciun tânar, mai ales, nu-l știe. Pentru că, spun eu, în tinerețe ai tendința de a te apropia de cât mai multe persoane, de a le cunoaște, de a schimba diferite păreri. Dar ne putem simți bine în singurătate atunci când vrem să fim singuri, atunci când alegem să citim o carte undeva pe iarbă, în natură, într-o grădină, departe de orice ființă, când ne refugiem în camerele noastre și ascultăm muzică (sau nu) gândindu-ne la ce s-a întâmplat, cum am procedat, ce trebuie să facem, amintindu-ne de anumite persoane, gândindu-ne la ele, la ce au însemnat pentru noi, la ce am trăit împreună, la amintirile pe care le avem, la cum i-am rănit și la cum ne-au rănit, poate.

Ne putem simți bine în singurătate dacă înțelegem că asta e o nevoie și că e absolut firească, dacă ne facem timp și să fim singuri, cu propriile trăiri și gânduri, dacă nu mai fugim atât de singurătate gândindu-ne că ne face rău.

Te-au inspirat aceste rânduri? Dă un Nu se știe cine are nevoie de ele!

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on linkedin

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Hei! Cititul nu e niciodată ''prea mult''! Continuă lectura în BLOG-ul Ză scoolărșilor:

Orice om capătă doua feluri de educaţie: una pe care i-o dau alţii, alta, mult mai însemnată, pe care şi-o dă el însuşi. – Samuel Smiles