Prieteniile toxice şi a treia roată de la căruţă

Toxic e un cuvânt multilateral. Are o mulţime de sensuri şi poate defini o serie de comportamente diferite – care duc către aceeaşi destinaţie: frustrarea, neîncrederea în sine, transformarea, compromisul.
Dacă citeşti asta, probabil că ai câteva întrebări despre prietenia cu cineva. Poate simţi că prietena/prietenul ta/tău nu e autentic(ă) sau poate eşti deja a treia roată de la căruţă. Oricum ar fi, ideea e să rezolvăm asta, nu?

Prietena mea bună, după o jumătate de viaţă de prietenie autentică, mi-a spus o chestie foarte interesantă. Nu trebuie să ne simţim excluse din grupurile de prietene vechi, eu cred că fie n-am avut niciodată o prietenie adevărat cu ele, fie am evoluat. Iar când o relaţie de prietenie de strică nu e nimeni de vină. Pur şi simplu unii au evoluat, iar ceilalţi au rămas pe loc.

Ce „wow” am experimentat când am auzit replica asta. Pentru că aşa e.

Artist: Bodil Jane                                                                     Artist: Bodil Jane

Nu eşti de vină dacă prietenia voastră nu mai e cum era. Nu trebuie să fii altfel, nu trebuie să te schimbi pentru a semăna cu ceea ce îşi doreşte ea de la tine. Nu trebuie nici măcar să te oboseşti să înţelegi ce s-a întâmplat. Pur şi
simplu cineva a evoluat. Probabil tu, dacă tu eşti cea/cel care se simte exclus(ă). Şi doar n-o să te superi, ar trebui să te bucuri.

E un semn bun. Să te temi atunci când o să fii plăcut(ă) de toată lumea, pentru că atunci înseamnă că ai adoptat un comportament perfect, care să nu deranjeze pe nimeni, care să nu supere, o mască atrăgătoare.

Şi, ca un bonus, când ai da-o jos..probabil ar rămâne extrem de puţini care să te iubească pentru ce eşti. Aşa măcar eşti sigur(ă) din prima.

Revenind la prietenia toxică, dacă eşti deja a treia/al treilea din grup, iar celelalte două/ ceilalți doi au mereu mai multe de făcut şi vorbit împreună – decât au de împărtăşit cu tine, deşi prima ta reacţie poate fi una de supărare, a două ar trebui să fie de analiza.

De ce? Ţi-am explicat mai sus de ce. Sper să nu începi să îţi vopseşti părul blond şi să le spui că şi tu crezi în tot ce cred ele/ei, doar ca să fii acceptat(ă). Clonarea e bună doar dacă rămâne ştiinţifică.  Până atunci nu e nimic de apreciat la acest  la fel. Când le spui oamenilor lucruri pe care nu vor să le audă, ei au tendinţa de a coborî un scut şi a te îndepărta. Pentru că nu sunt toţi capabili să înţeleagă cum vezi tu lucrurile.

Dacă bârfele de la colţul liceului s-au înmulţit, dacă întâlnirile în 3 s-au redus la ele două/ei doi, iar tu nici nu ai habar ce program au, dacă folosesc minciună că pe o scuză bună pentru toate momentele în care te-au exclus, eşti a treia roată de la căruţă, mai exact cobaiul unei relaţii toxice, pline de frustrare, în care părţile celelalte au descoperit că nu te pot accepta pentru eşti.

Ştii când mergeaţi toate/toți la petreceri, când dormeaţi împreună, citeaţi şi ascultaţi muzica până târziu, când eraţi de nedespărțit?

 

Ele încă sunt, doar că tu nu mai faci parte din programul lor zilnic. Aşa, şi?

Ok, înţeleg că nu îţi pică bine, dar prietena mea avea dreptate în legătură cu evoluţia. Şi psihologii susţin că, în 93% dintre cazuri, cel care rămâne pe tuşă e cel care a preferat să fie el însuşi, iar ceilalţi au refuzat, conştient sau inconştient, adevărul şi să accepte faptul că n-au reuşit să îl schimbe.

E un soi de admiraţie combinată cu respingere. Evident că nu ţi-o vor recunoaşte, dar tu poţi să te consolezi cu asta.
Sau, cine ştie, poate că aţi început să aveţi tot mai puţine lucruri în comun, poate tu ai fost cea/cel care nu s-a mai regăsit în tot ceea ce făceau şi credeau ele/ei, poate pur şi simplu fiecare dintre voi se evoluează, însă într-o altă direcţie. Şi pe drumul acesta veţi găsi oamenii potriviţi vouă.

Eu cred mult în „clişeul” cu oamenii care se „aseamănă, se adună”. Pentru că exact aşa e. Undeva, ne întâlnim exact cu cei pe care-i căutam, conştient sau nu. Şi ei pe noi. Un drum, cine ştie unde şi când sau cum, ne aduce împreună şi atunci descoperim că prietenia nu se rezumă la a gândi la fel, ci la a ne completa ideile, la a ne găsi lucruri în comun, la a ne bucura de compania celuilalt – fără să simţim nevoia să bârfim despre cum îşi trăiesc alţii vieţile.

Prietenia autentică e cea care rezistă, care construieşte lucruri incredibile, care acceptă adevărul cu motivaţie, nu cu frustrare. Am prieteni vechi de 14 ani, de 8 ani şi de un an. Toţi sunt prieteni, timpul e puţin important. Esenţa constă în faptul că ne uneşte ceea ce trebuie: autenticitatea.

Artist: Unknown                                                                            Artist: Unknown

Şi că am înţeles că, dacă nu mai facem parte din grupul mare şi  am rămas doar noi, a fost cu un scop. Şi nu ne mai punem întrebări, ne petrecem timpul bucurându-ne unii de ceilalţi.

Dar o să îţi ia puţin să înţelegi şi, mai ales, să accepţi asta. Dar te asigur că merită aşteptarea.

Dacă eşti prietena/prietenul lipicioasă/lipicios, atunci cu atât mai greu îţi va fi să înţelegi răceala oamenilor, distanta şi faptul că nu toţi îţi vor sări de gât, aşa cum ai putea face tu. Dar, don’t worry, be happy, în drumul tău vor apărea şi aceia care îţi vor sări de gât. Toxicitatea nu e veşnică, dar trecem prin ea, aproape toţi, în perioada adolescenţei și nu numai.

Eşti a treia roată, nu poţi fi tu însăţi/însuți, trebuie să fii de acord cu ce spun ceilalţi din grup, pentru a fi acceptat(ă), trebuie să schimbi mereu ceva, să te abţii de la a te exprima cum simţi şi să ai grijă la ce spui?

E clar, eşti într-o relaţie de prietenie toxică. Şi, mai devreme sau mai târziu, îţi vei dori singur(ă) să pleci. Asta dacă nu ai primit deja suficient spaţiu să o faci. Lucrurile se mai aşază şi singure.

Data viitoare când te gândeşti să le scrii mesaje, să le ceri explicaţii, să plângi şi să te întrebi ce e în neregulă cu tine, dacă eşti destul de bun(ă), uită-te în oglindă şi spune-ţi: Sunt perfect(ă)…exact aşa cum sunt!
Şi vei fi.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *