Olimpiadele școlare

Am observat că olimpiadele școlare au devenit un subiect controversat, multe persoane susținând că sunt inutile, că sunt o mare bătaie de cap pentru elevi și un stres în plus. Într-un anume fel sunt de acord, pentru că într-adevăr, toată acea perioadă dinaintea olimpiadei e stresantă. Am citit nu de puține ori că părinții își obligă copiii să participe la olimpiade, să învețe, să facă performanță, pentru că ei așa au fost obișnuiți de mici, cu învățatul intens, cu participarea anuală la olimpiadă, iar de aceea reiterează aceleași „obiceiuri” și cu copiii lor.

Și-apoi, ca părinte, normal că sună bine să spui că al tău copil e olimpic, că a obținut vreun premiu, dar nimeni să nu realizeze câtă muncă și cât stres este în spatele acelui rezultat. Acei copii, aparent, sunt forțați să participe, să învețe mult, pentru că li s-a zis de acasă că doar dacă participi la olimpiade ești cu adevărat bun, ești la alt nivel față de toți ceilalți din clasă, pentru că înveți în plus. Iar aici e discutabil și depinde de mai multe lucruri, despre care voi vorbi în continuare.

Scriu din perspectiva aceleia care a participat la olimpiadă încă din clasa a cincea, în fiecare an, la diferite etape. Au fost ani, în clasa a 11-a de exemplu, când am participat la 4 etape ale olimpiadei de română, în intervale destul de scurte (locală, județeană, națională și internațională).

Am vrut să particip la olimpiadă de bunăvoie, când doamna profesor de română mi-a sugerat și m-a întrebat dacă aș vrea. Nu prea știam despre ce este vorba, nu prea înțelegeam ce presupune, dar în momentul acela știam că îmi place limba și literatura română, deși n-aș fi crezut că va ajunge la nivel de pasiune, ceva cu care voi avea de-a face toată viața.

Iar apoi, pe parcursul gimnaziului, am participat în toți anii și am reușit să mă calific la județeană în aproape toți, în afară de clasa a șasea. Nu mi le amintesc absolut deloc ca pe niște perioade stresante, pentru că nici părinții și nici profesoarele pe care le-am avut nu m-au forțat să iau un anumit rezultat, ci mereu au știut să mă încurajeze. Iar rezultatele mele au fost de obicei în jur de 90-80 de puncte, cu variații (la județeană), asta însemnând mențiuni.

Știu că mereu când primeam rezultatul eram felicitată și mi se spunea că e foarte bine. Iar adevărul era că nici pregătirea pentru olimpiadă nu era foarte intensă, pentru că toți înțelegeau că mai am și alte materii la care trebuie să învăț, fiindcă admiterea la liceu încă se bazează și pe 25% din media din ani. Mi se spunea la școală să fac doar câteva subiecte, care erau ulterior corectate și vedeam unde și cum greșesc, în rest, participam mereu cu materia predată în clasă și nimic în plus, meditații sau altceva.

La liceu, însă, situația a devenit cu totul alta. Doamna profesor pe care am avut-o a zărit în mine potențial, putere de muncă, ambiție. Am lucrat subiecte, mi-a dat materialele necesare pregătirii, iar acela a fost anul în care am ajuns la națională pentru prima dată. Perioadele dinaintea etapei județene și etapei naționale nu mi le amintesc ca fiind tocmai stresante, știu doar că, împreună cu o colegă, am „beneficiat” de meditații gratuite de la doamna profesoară, care ne corecta subiectele, ne explica unde greșim, ne oferea cărți cu informații prețioase de unde conspectam sau xeroxam.

Îmi amintesc cu drag de perioada aceea pentru că, deși aveam mult de muncă, mă simțeam mândră de mine și îmi plăcea să mă duc la meditații unde, deși stăteam ore bune, era interesant, iar doamna profesor ne încuraja, glumea de cele mai multe ori cu noi, era o atmosferă deloc stresantă și încărcată.

Într- a 11-a am ajuns din nou la națională (anul în care am trecut prin toate etapele de la olimpiadă), dar atunci a fost într-adevăr foarte stresant. Deși am trecut la județeană, refuzam să mă duc pentru că nu îmi plăcea deloc materia (literatură veche, texte greoaie), dar m-am ambiționat și am învățat. Iar atât la județeană, cât și la națională, am avut niște subiecte atât de frumoase, care s-au pliat atât de bine pe stilul meu de scris, încât am ieșit zâmbind și mirându-mă și eu de ideile bune pe care le-am avut.

Iar atunci am înțeles, încă o dată, că pentru mine româna e pasiune, iar olimpiadele nu m-au făcut decât să înțeleg asta mai bine, mult mai bine, m-au determinat să citesc mai mult, din mai multe domenii, să îmi dezvolt mult mai mult scrisul, să fiu într-o continuă nevoie de a mă perfecționa și a mă depăși.

Illustration by cizentosbik

Urmările ambiției mele și a dorinței de a face performanță n-au fost tocmai cele mai plăcute: ba m-am îngrășat mai mult decât ar fi fost cazul, ba am slăbit, ba nu puteam să dorm și învățam până târziu, ba mă simțeam obosită, irascibilă, refuzam să ies prea mult din casă pentru că aveam de învățat, în timp ce ceilalți de vârsta mea se distrau. Dar în final am simțit că au meritat toate. Sunt convinsă că stresul l-am generat și eu, de cele mai multe ori, și n-am știut să mă lupt cu el, habar n-am avut să fiu mai calmă și să înțeleg că îmi fac mai mult rău așa.

E adevărat că dacă vrei performanță ai mult de învățat, s-ar putea să te doară spatele zile întregi de la atâta stat pe scaun, s-ar putea să fii foarte stresat etc. Performanța nu vine la pachet fără riscuri și fără a ți le asuma pe absolut toate, pentru că eu am făcut-o. Acum, dacă aș lua-o de la capăt, aș încerca să fiu mai calmă și să nu mai las să mă afecteze atât. Să învăț în continuare mult, dar nu stresată, irascibilă, pentru că e vorba de pasiune.

Dacă a meritat? Pentru mine da, a meritat, pentru că repet, în felul ăsta am descoperit că sunt pasionată de cuvinte și de cărți. Poate că aș fi realizat asta și fără să fi participat ani de-a rândul la olimpiadă, fără să mă chinui prea mult, dar simt cum olimpiada m-a determinat să vreau mereu să caut, să aflu, să citesc, să îmi îmbunătățesc stilul și calitatea scrisului.

În plus, chiar am înțeles că acele perioade m-au schimbat, m-au făcut să mă cunosc mai bine, în tăcere, față în față cu mine și cu toate caietele și cărțile, determinându-mă să realizez câtă luptă pot duce pentru ceea ce apreciez și îmi doresc să obțin. Am cunoscut și oameni care mi-au sugerat cărți, care m-au învățat câte ceva, cu care am conversat și cu ajutorul cărora, într-o anumită măsură, m-am dezvoltat.

Desigur că performanța școlară, olimpiadele nu au, de cele mai multe ori, nicio legătură cu performanța la muncă. Sunt cu siguranță persoane care n-au participat în viața lor la o olimpiadă, dar sunt cei mai buni la serviciu, s-au afirmat și fac performanță acolo. Nu înseamnă că olimpiadele îți asigură succesul profesional. Sunt, cu siguranță, foarte multe cazuri de copii obligați să participe, forțați să obțină rezultate foarte bune, dar ei de fapt nu-și doresc asta și e un stres în plus.

Nu e ușor, este stresant și nu recomand oricui, pentru că știu foarte bine că sunt oameni de succes care au ajuns la un nivel înalt fără nicio olimpiadă sau performanță școlară. Dar recomand celor care într-adevăr sunt pasionați de materia respectivă, care simt dorința să învețe și să-și consume din timpul personal, conștienți fiind că nu e ușor, că e mult de muncă. Nu pentru toți merită, dar pentru mine știu că a meritat, fiindcă au fost niște perioade extrem de plăcute, pe care mi le voi aminti cu drag, fiindcă olimpiada n-a însemnat pentru mine doar învățat intens, ci mai mult decât atât: descoperirea unei pasiuni, a unei meniri, dacă o pot numi așa, a faptului că acolo simt eu chemare, înspre cuvintele pe care să le citesc, scrise de alții și înspre cuvintele scrise de mine.

Aș mai adăuga că nu recomand, sub nicio formă, participarea la olimpiade acelora care vor și medii mari, și note bune, și să fie buni la celelalte materii. Recunosc, am pierdut foarte multe ore de la școală, am avut mult de recuperat la matematică și la chimie (materiile la care am dat bacul), dar nu regret, pentru că am știut că nu le pot face pe toate și că dacă vreau olimpiadă la română, trebuie să mă axez pe ea, cu orice preț și cu orice risc. Am avut noroc de profesori înțelegători, dornici să mă susțină.

Dar, încă o dată, sunt absolut convinsă că există atâtea alte moduri prin care se poate învăța și că performanța viitorului adult nu constă nicidecum într-o olimpiadă, iar pasiunile, evident, se pot descoperi și prin alte metode.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *