Nu sunt perfect, dar sunt perfect imperfect!

Un nou studiu despre perfecţionism, realizat recent, a concluzionat că adolescenţii sunt categoria cea mai supusă presiunii şi aşteptărilor celorlalţi – adesea nerealiste. Iar pe primul loc – în rândul celor care declanşează această presiune – sunt părinţii!

Psihologii Thomas Curran și Andrew Hill au descoperit că perfecționismul este un sentiment extrem de nesănătos în rândul adolescenţilor, iar nevoia de perfecţionism este în peste 98% din cazuri, un rezultat al presiunilor exterioare, nu o nevoie interioară.

O combinaţie între standarde personale excesive (“trebuie să excelez în tot ceea ce fac”) și o autocritică născută din aşteptările celorlalţi (“Sunt un eșec complet dacă nu sunt cel mai bun), perfecţionismul este pista celor mai multe tulburări comportamentale, psihice de alimentaţie: tristeţe, anxietate, bulimie, depresie şi, in final, gânduri suicidale.

Dacă citeşti asta, probabil că şi tu eşti unul dintre adolescenţii care se confruntă cu aşteptările prea mari ale celor din jur, cu presiunea pe care părinţii o pun adesea asupra ta, cu nevoia de descătuşare şi de a fi acceptat exact cum

sad girl
stress girl sitting and thinking in the school

eşti, fără să fii nevoit să te justifici permanent, să demonstrezi lucruri în care nu crezi, să stai într-o permanenta încordare şi să fii….adolescentul perfect: cel cu medii mari, prezent în toate activităţile şcolare, cel care e mereu dat exemplu de către profesori, cel care îşi face părinţii fericiţi,cel cu care să se mândrească familia cu orice ocazie.

Probabil eşti unul dintre cei care au nevoie să fie ascultaţi şi să poată explica faptul că perfecţiunea nu înseamnă reuşită, nici nu o să îţi ridice cineva statuie. Din contră, după ce termini liceul…probabil va veni un alt perfect şi lumea te va uita. Pentru că mereu apare cineva nou.

Nu sunt perfect, dar sunt perfect imperfect!

Dar cine să te asculte? Profesorii vor avea grijă să nu spui nimic din ce simţi, nimic din ce nu te întreabă, să nu ai curiozităţi, să nu îţi doreşti schimbări, să stai cuminte şi să fii un model, iar părinţii nu vor putea să te înţeleagă, ei ştiu că idealul ăsta e: să fii perfect, să se poată lăuda cu tine printre cunoscuţi. Să meargă la şedinţe cu capul sus.
Ah, şi sigur ai şi cel puţin un coleg care te face să te simţi inferior, care şi el aşteaptă să faci mai mult, pentru că…nu-i aşa, cum să iei doar 8 la o lucrare atât de simplă, când el a luat 10?

Presiunea şi perfecţiunea apare în foarte multe forme, permanent, de unde te aştepţi mai puţin. Şi vine, adesea, din partea oamenilor care nu se iubesc suficient, care nu ştiu ce înseamnă să ai un vis, pentru care nu contează ce simt, ci doar ce vor crede şi vor spune ceilalţi, pentru care imaginea socială e cea mai importantă. Ca o etichetă strălucitoare pe care o poartă lipită pe frunte.

Iar nevoia ta de perfecţionism, de a fi la nivelul aşteptărilor celorlalţi,de a nu scădea sub x sau y, pentru că ţi-ai strica reputaţia, e posibil să nu fie a ta, totuşi, te-ai gândit la asta? Dacă tânjeşti la timpul tău liber, la a face lucrurile pe care ţi le doreşti, dar timpul nu îţi permite şi prioritizezi tot ce te face să nu-i dezamăgeşti pe ceilalţi, dezamăgindu-te pe tine, atunci nu prea e ceva intrinsec. E ceva ce vine din afară.

adolescenta
teenagers bullying victim

Ai idee câţi adolescenţi se simt timoraţi, stresaţi, anxioşi, din cauza notelor? Din cauza unor rezultate total irelevante? Pentru câţi este un stres o lucrare de control, pentru câţi o notă de 9 este o tragedie? Ai idee câtă presiune e asupra acestora?

Am fost şi eu adolescenta. Şi legat de perfecţionism şi presiune îmi amintesc poveştile a trei colegi de clasă. Colega care făcea rezumate de 25 de pagini de caiet studenţesc, nimeni nu i le mai citea, dar lua automat 10 şi asta era suficient pentru ea, colegul cu părinţi avocaţi, care trebuie să fie etalon şi era cel mai stresat om pe care l-am cunoscut până astăzi, şi colega care plângea în hohote pe holuri şi la catedra pentru orice notă de 9. Învaţă până tocea cărţile, pentru a i se mai oferi o şansă să schime 9-le ăla cu un 10. Toţi 3 aveau 10 pe linie. Cu eforturi copleşitoare

Şi mai era colega care voia să o mulţumească permanent pe profesoara de franceză, cea de care ţi-am povestit într-un articol precedent. Cea pentru care nimeni nu era suficient de bun.

Restul eram oameni cu vise, relaxaţi, care ne apropiam de 10 pe linie, dar niciodată cu stres, niciodată obosiţi, ci din plăcerea descoperirii lucrurilor dintr-o altă perspectivă.

Dar să ştii că şi asupra noastră plana o urmă de perfecţionism. Era vorba de presiunea pe care şcoală, profesorii şi cei trei ai clasei o aruncau cu orice ocazie. Trebuie ca toţi să fim ca ei trei, să ne pese de viitorul nostru. Să fim perfecţi,că aşa e bine.

De ce? Nu ştiu, nu am aflat. În schimb am aflat că acei trei colegi sunt adulţi foarte nefericiţi, astăzi.
Suntem permanent sub presiune, cerinţele sunt prea mari şi vin din toate părţile, reproşurile, descurajările şi criticile nu contenesc, adesea suntem judecaţi.

Uneori nu ştim cum să facem să fie bine, să fim bine. Să nu dezamăgim.

adolescenta care studiaza
home, education, technology and internet concept – smiling teenage girl with laptop computer sitting at table at home

Încearcă să vorbeşti cu persoanele din partea cărora vine presiune. Cu siguranţă vei găsi calea potrivită să îi convingi să te asculte şi să înţeleagă ce simţi. Asigură-I că eşti în regulă şi că nu vei face nimic care să-i dezamăgească, însă că perfecţionismul nu face parte din plan.

Psihologii spun că foarte mulți adolescenţi care spun părinţilor ce simt, se confruntă cu o situaţie confuză.

Părinţii le spun că îi iubesc oricum, că nu au astfel de aşteptări, însă cerinţele lor continuă să crească. Iar adolescenţii nu înţeleg de ce vorbele şi faptele nu sunt în concordanţă.
Iată un alt subiect pe care e sănătos să îl abordezi dacă deschizi discuţia.

Chiar dacă presiunea are un impact mai mare asupra ta … decât cuvintele mele, îmi doresc să cred că vei căuta în tine şi vei înţelege că eşti perfect oricum, aşa imperfect, şi că perfecţiunea nu e reţeta reuşitei, nici a celor mai bune idei, nici ale succesului constant.

Nu sunt perfect, dar sunt perfect imperfect!E doar o presiune care te opreşte, adesea, din a încerca, a continua şi a-ţi atinge potenţialul maxim. Pentru că perfecţiunea ne ţine pe loc şi ne face să ne învârtim în jurul aceleiaşi situaţii de o mie de ori, timp în care toţi cei din urmă avansează şi perseverează.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *