„Nu sunt motivat(ă)! Nu pot face nimic!”

Vorbim mereu despre motivaţie, iar dacă nu vorbim…sigur auzim vorbindu-se. Dar cel puţin o dată ne-a lovit şi pe noi, din plin, replica: „Trebuie să mă motivez şi să fac”.

Nu eşti motivat(ă), se întâmplă frecvent, vrei să faci lucruri…dar dai vina pe timp, pe lume, pe orice. Adevărul e că nu eşti destul de motivat să o faci. Iar motivele reale le cunoşti doar tu.

Autorul Steven Pressfield are o replică foarte faina în cartea sa, “Războiul artei”, care, putem spune, defineşte esenţa motivaţiei. “La un moment dat, durerea de a nu face un lucru devine mai mare decât durerea de a face acel lucru”. Ceea ce…iată, ne motivează să ne apucăm de el. Adică..atunci când devine prea plictisitor să stăm în faţa televizorului şi să spunem că nu avem timp şi ne-a copleşit oboseala, ne vom ridica şi vom risca să încercăm. Chiar cu preţul eşecului. Aceea este motivaţia.

Când să nu faci…devine mai dureros şi mai insuportabil decât să faci.
Super, am ajuns la punctul cel mai important al motivaţiei.

Cu alte cuvinte, la un moment dat, este mai ușor să schimbăm decât să rămânem la fel. Dezamăgirea ne împinge către succes, adesea.

Practic, depăşim un prag psihologic şi ne asumăm ideea de a rata…mai repede decât de a nu încerca. Şi, atunci când te simţi suficient de motivat, îţi spun din experienţă, îţi găseşti energia de a încerca de 100 de ori, de a rata de 99 şi de a reuşi o dată. O dată şi bine.

Ca să-ţi vorbesc din experienţă, pentru că în carti poţi citi şi singur, teamă de nu intră la teatru a fost infinit mai mică decât dorinţa de a fi acolo. Şi m-am motivat şi am intrat. Şi ştii ce cred că m-a ajutat enorm? E foarte important să îţi spun, pentru că a fost, din păcate până acum, singurul moment în care am experimentat cu toată fiinţa mea vizualizarea şi puterea gândului. În cea mai pură formă a sa.

Nu am conceput să nu intru, nu am avut îndoieli, nu am văzut altă cale decât aceasta.Şi aşa a fost. Şi ce a urmat, oportunităţile care mi-au apărut în cale au fost…magice. Şi încă sunt.

Iar cu scrisul s-a întâmplat la fel. Niciodată nu am lăsat pe cineva să citească din ce scriam…N-aş putea să-ţi spun exact de ce. Şi-am fost descoperită întâmplător, la o banală olimpiada de limba română, unde am mers contrar voinţei mele, la insistenţele de nerefuzat ale profesoarei mele. Dar toate au dus undeva, pentru că, la două săptămâni am fost invitată afară din clasa să mi se propună să scriu pentru revista liceului. Şi am început să scriu din bucurie pentru reacţiile celor care citeau. Mi-am găsit motivaţia.

Şi astăzi fac acelaşi lucru.

Care a fost motivaţia mea? Libertatea de a exprima ce simt, bucuria de a împărtăşi şi, mai presus de toate, bucuria reacţiilor celorlalţi. Nu, nu validarea lor, bucuria din ochii lor, atunci când apărea revistă.

Cred că, atunci când eşti motivat să faci ceva, e aproape imposibil să nu reuşeşti în ce ţi-ai propus. Piedici sunt, evident, nu sunt omul care să îţi spun că totul e magie, însă motivaţia exact acolo intervine: în dărâmarea piedicilor…în schimbul renunţării.

Trebuie să îţi găseşti motivaţia. Când ai găsit motivaţia, ai găsit cheia care te conduce către tot ce îţi doreşti. Motivaţia nu înseamnă să nu îţi mai fie teamă, înseamnă că dorinţa să fie mai puternică decât teama. Înseamnă să descoperi ceva din tine…care e mai puternic decât delăsarea şi scuzele.

O să-ţi spun şi că nu cred în replicile celor care se cred atotputernici şi atotştiutori şi atotpsihologi…care strigă la tine”Motivează-te, ai timp, dar nu vrei, poţi, dar nu vrei…faci X lucru şi îţi mănâncă tot timpul, de-asta…!

Tipul ăsta de “mentor” mai mult te demotivează. N-ai nevoie de nimeni care să îţi dea lecţii. Ai nevoie de autoanaliză, nu de analiza altora. De autoanaliză care să te ajute să îţi găseşti motivaţia, să vină din tine şi să te ridice natural din lenea sau teama cronică. Până la urmă, şi teamă e bună, în doze mici, numai nebunilor nu le e teamă de nimic.Doar că trebuie să o transformăm în experienţa.

Nu pierde resursele energetice temându-te fără încetare şi retrăgându-te din calea oricărei încercări, foloseşte-le pentru a face ceva, pentru a acţiona – asumându-ţi eşecurile.

Când ştii ca eşti motivat?

Atunci când, deşi îţi sare inima din piept, n-ai nici cea mai vagă idee despre ce te aşteaptă, simţi că şansele tale sunt minime să reuşeşti…dar tu mergi înainte cu speranţă şi dorinţa.

Cred că asta e cea mai bună definiţie a motivaţiei.

Când te simţi suficient de îţi găseşti energia de a încerca de 100 de ori, de a rata de 99 şi de a reuşi o dată.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *