Liceul, din perspectiva mea

Astăzi am terminat liceul. E cumva straniu să rostesc asta sau să mă uit în urmă, să realizez că tocmai au trecut 4 ani și nu știu nici unde s-au dus, și nici n-am habar cum i-aș putea recupera. Dar iată-mă aici, în clipa în care fac o retrospectivă, pentru că de obicei, când vine vorba de finaluri, tindem să rememorăm lucrurile bune (sau mai puțin bune) care ni s-au întâmplat.

Aș putea spune că a fost greu dar în același timp și ușor, frumos dar în anumite momente mai puțin frumos, dar când vine vorba să trag o linie, să analizez cu atenție cât a fost de bine sau nu, acum realizez că au predominat lucrurile frumoase, că am fost fericită, că liceul va rămâne mereu o perioadă pe care o voi rememora cu drag.

Iar pentru că e rândul altora să vină în locul nostru, generației de acum, pentru că e o continuă succesiune de elevi care vor lua locul altora, care vor fi proaspăt liceeni, care abia vor aștepta să pășească pe poarta liceului și vor fi emoționați și nerăbdători, m-am gândit să vă povestesc puțin din experiența mea de absolvent.

Am auzit, încă de când am început clasa a 9-a, că liceul va fi cea mai frumoasă perioadă a vieții, că trebuie să profit de ea etc. De până acum, da, aș putea spune că a fost o perioadă incredibil de frumoasă, care a avut farmecul ei și cu siguranță nu voi uita prea curând ceea ce am trăit și ceea ce am învățat pe parcursul acestor ani. Pentru că am învățat multe, și cu siguranță asta e important, faptul că de atunci, de când abia mă inițiam ca licean, și până acum, când iată-mă, termin liceul – am trăit o groază de experiențe și am învățat din toate (sau așa sper).

Mi-e și greu să mă uit în urmă, poate pentru că încă nu conștientizez pe deplin că până aici a fost totul, că nu voi mai fi vreodată la liceu, că nu voi mai pași niciodată pe coridorul ăla lung și nici în liceul acela în care aș fi jurat, în prima zi, că mă voi pierde de câteva ori. Dar nu m-am pierdut, iar acum tot ce văd în liceu nu mai e atât de mare și înfiorător ca atunci, ca în prima zi, când habar nu aveam unde mi-e clasa și cum pot ajunge acolo. Însă realizez că grandoarea liceului nu a constat în dimensiunea lui și nici în ideea că sunt licean, ci în faptul că acum, după 4 ani, regăsesc în mine atât de puține părți ca atunci, când abia am început clasa a 9-a. Sunt altfel, deși nu sunt alta. Părți din mine de atunci au dispărut, au făcut loc altora, și de multe ori mă întreb ce gândeam atunci sau cum aș fi procedat în acea vreme dacă ar fi fost să gândesc ca acum, dar să iau deciziile pe care deja le-am luat, și realizez că sunt destule de diferențe de mentalitate, de atitudine. Simt altfel, gândesc altfel, deși n-aș putea spune că e o schimbare totală și că n-au mai rămas rămășițe și de atunci, și de mai înainte.

Știu sigur că m-am maturizat. Că am crescut (în înălțime deloc, dar tot pe parcursul liceului am realizat că nu ar trebui să conteze asta atât de mult, chiar dacă mult timp am fost complexată). Că încet, încet am învățat să cred în forțele mele și am conștientizat că trebuie să am încredere în mine, că merită să învăț să mă încred că pot să fac asta, pot să spun asta, pot să învăț asta. Pentru că mereu mi-am autoimpus că nu aș fi reușit să duc până la capăt ceva sau să mă apuc de o activitate anume, când de fapt era vorba doar de teamă, de faptul că nu aveam deloc încredere în mine.

Când vine vorba de învățat, am realizat că liceul poate fi o perioadă potrivită pentru a-ți descoperi pasiunea/pasiunile și e minunat dacă reușești să le dezvolți. De fapt, liceul e un moment foarte bun pentru a te dezvolta, pentru a te schimba, pentru a reuși să devii un alt eu, pentru a te regăsi. Nu îți vor folosi toate noțiunile învățate, ba chiar te va enerva programa destul de stufoasă. Contează doar să înțelegi că notele nu te vor defini ca persoană și că, în final, ceea ce te va defini e pasiunea pe care o vei avea, pentru că, în cel mai fericit caz, vei urma o facultate/vei face după ceva care va avea legătura cu ceea ce îți place cu adevărat să faci.

Îți vei face prieteni pe parcursul acestor 4 ani. Veți ieși, vă veți plimba, veți aduna amintiri și cu siguranță vă veți distra împreună, în felul vostru. Doar că la liceu vei realiza că e firesc ca unii oameni să plece, că nu vei avea mereu aceiași prieteni și că s-ar putea ca după ce termini liceul, să nu mai ții legătura cu mulți dintre prietenii tăi. Pe lângă prieteniile care s-au destrămat pe parcursul liceului. Important e să înțelegi că fiecare om are un scop odată ce a intrat în viața ta, că de la unii vei învăța multe lucruri, pe alții îi vei învăța și îi vei ajuta, iar de multe ori s-ar putea să învățați împreună, unul de la altul. Trebuie doar să înveți să fii deschis și să încerci să înțelegi că fiecare experiență pe care o trăiești se întâmplă pentru că trebuie să înveți ceva din ea.

Vei înțelege că și profesorii sunt oameni, cu părțile bune și mai puțin bune, dar cei mai mulți dintre ei sunt acolo pentru că vor să te învețe, iar mulți dintre ei, pe lângă faptul că îți voi preda anumite noțiuni și te vor face să le înțelegi, te vor ajuta și să te înțelegi, te vor ghida să îți alegi drumul în viață, ba chiar s-ar putea ca, datorită lor, să dezvolți anumite pasiuni. Iar câțiva dintre ei te vor îndemna să fii om, te vor inspira, îți vor insufla din pasiunile lor, eventual te vor face să-ți dorești să fii ca ei.

Timpul oricum va trece, oricât ai vrea să nu se întâmple asta, sau poate că îți vei dori să depășești această perioadă repede și să termini liceul. Important este să nu lași vremea să se îndepărteze inutil, să știi să te bucuri de fiecare moment, să consideri fiecare experiență neplăcută ca pe ceva care era necesar ca să te dezvolți, să te maturizezi, să crești. Liceul mi se pare o perioadă prea frumoasă ca să ne dorim să o încheiem atât de rapid. Cred că e incredibil să te uiți în urmă la tine, cel de atunci, și să realizezi cât ești de schimbat, cât ai investit în tine, în schimbarea ta, în încercarea de a deveni o variantă mai bună, mai înțeleaptă, mai dreaptă.

Pe scurt, căutați-vă pasiunile și lucrurile în care să vă încredeți. Credeți și în voi, în propriile voastre ființe, e atât de important asta. Faceți-vă prieteni, călătoriți cu ei, împărtășiți păreri, distrați-vă, cunoașteți-vă. Zâmbiți. Încercați să vă apropiați de profesori, de unii dintre ei măcar, pentru că veți avea o sumedenie de lucruri pe care le veți putea învăța de la ei, nici nu aveți habar ce oameni minunați puteți cunoaște și ce sfaturi se pot afla înăuntrul lor. Citiți cât mai mult, pentru că este timp, uitați-vă la seriale și la filme, pentru că la fel, ca și în cazul cărților, chiar aveți o groază de timp liber. Învățați, dar nu pentru note, ci pentru că e important pentru voi să știți anumite noțiuni, e important pentru voi să dobândiți anumite cunoștințe, altfel, orice e învățat pentru un rezultat bun se uită foarte repede. Reclădiți-vă, construiți din voi, din inimile voastre, din personalitățile voastre, cele mai bune variante, asimilați tot ce e bun și corect în jur și încercați să vă înconjurați de tot ce poate fi util. Profitați de liceu. E frumos, e emoționant, e minunat dacă știi cum să-l trăiești.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *