ZaScoolarZ

Examenul maturității sau examenul memorării pe de rost?

Educă-ți inima,, mintea,, și emoțiile în fiecare zi.

Educaţia este ceea ce supravieţuieşte după ce tot ce a fost învăţat a fost uitat – Burrhus Frederic Skinner

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on linkedin
f058cfa098ece5c037cc464eaea2e12a

Examenul maturității sau examenul memorării pe de rost?

Astăzi s-a încheiat așa-zisul examen al maturității pentru toți absolvenții clasei a XII-a și, pentru că m-am aflat direct în tumultul bacului și am trecut peste toate cele 3 probe, m-am gândit să scriu puțin despre cum am văzut eu tot acest bacalaureat, ce am simțit pe parcursul probelor, cum mi s-au părut subiectele etc.
Voi începe mai întâi cu româna, prima probă obligatorie. Am scris aici un alt articol despre ceea ce cred eu că presupune bacul la română, înainte de a trăi această experiență. Acum, odată ce s-a încheiat, am rămas cu aceeași părere: bacul la română nu te forțează decât să memorezi pe de rost niște propoziții/cuvinte/structuri/definții, pe care să le uiți de îndată ce ai ieșit de la bac și care nu te vor ajuta cu absolut nimic, niciodată.

Dacă știi eseurile de la subiectul 3 nu înseamnă neaparat că ai habar cum să scrii și să te exprimi corect și nici că știi să raționezi, să îți formulezi propriile argumente, să le susții. Învățând eseurile alea, nu ai nicio certitudine că în momentul în care lecturezi o carte, vei știi să treci dincolo sensurile de bază ale unor enunțuri, vei putea să descifrezi anumite înțelesuri. De fapt, bacul la română nu ne încurajează să citim. Poți să iei o notă foarte mare doar memorând, fără să fi citit vreo carte din toată literatura propusă pentru bac.

Illustration by: Yuta Onoda

Nu mai spun că toate acele cărți sunt atât de vechi, încât majoritatea nu mai rezonează absolut deloc cu realitatea și cu ceea ce se întâmplă în lumea din jur. Sunt convinsă că sunt atâtea cărți frumoase, ale unor autori postmoderniști, care cu siguranță merită citite. Am impresia că prin bacalaureatul la română nu se vrea decât să rămânem la același stadiu ca în trecut, să nu mai evoluăm, dacă se poate să păstrăm aceleași mentalități ca pe atunci. Înțeleg că e literatura noastră, că acele opere sunt de fapt reminiscențe ale culturii de atunci, și nu văd nimic greșit în a le citi și a le răsfoi. Dar de ce să rămână aceleași cărți în progama de bac mereu și mereu, de pe vremea părinților noștri?

În plus, cum am zis și în articolul de care vă ziceam mai sus, ideea de a scrie un eseu în care să comentezi o anumită carte sau o anumită poezie, ale căror comentarii le poți învăța, evident, pe de rost, mi se pare o dovadă clară a faptului că noi, elevii români, nu suntem învățați în școală să gândim. Ni se formează capacitatea de memorare, ni se dezvoltă, suntem obligați să reținem paragrafe întregi, dar fără să fim obligați să le trecem prin filtrul gândirii, fără să încercăm măcar să le înțelegem, să le „digerăm”.

În ceea ce privește subiectul I și II: mi-au displăcut total textele. Nu au fost grele, alambicate, complicate de înțeles, dar, din punctul meu de vedere, au fost două texte foarte vechi (unul despre Junimea, iar celălalt scris de Mihail Sadoveanu) cărora le-au lipsit esența, nimic extraordinar, nimic plăcut. Două texte pe care trebuia să le citești, apoi nu mai rămâneai cu nimic din ele. Cerințele de la primul subiect au fost accesibile, nimic complicat, mi se pare chiar bine că baza acestui subiect e să știi să cauți informațiile dintr-un text, să știi să le extragi, să comentezi tu un aspect/o sintagmă din operă.

Dacă ar fi alese mai bine textele, chiar mi s-ar părea un subiect util, pentru că acolo trebuie să știi să parcurgi opera, să scoți informațiile cerute etc, spre deosebire și de subiectul II, unde la fel ca în cazul subiectului III, trebuie să memorezi niște noțiuni pe de rost (perspectiva narativă, rolul didascaliilor, curente literare etc).

Celelalte materii la care am dat bacul au fost matematica și chimia, materii pe care nu le-am înțeles mereu și care mi s-au părut destul de dificile, dar pentru că am fost la profilul mate-info, a trebuit să mă confrunt inevitabil cu ele.

Illustration by: Tatsuya Tanaka

Bacul la matematică nu mi s-a părut dificil, chiar dacă nu am reușit să îmi acopăr toate golurile pe care le-am adunat în toți anii în care am studiat matematica și mi-am autoindus că nu sunt bună la matematică, că nu îmi place, că nu mă descurc.

Recunosc, a fost și multă muncă în spatele acestui an, variante rezolvate, exerciții rezolvate, teoreme învățate. Într-o oarecare măsură, și bacalaureatul la matematică te forțează să memorezi pe de rost anumite aspecte: teoreme, formule, pe care apoi le poți aplica fără să știi de ce și cum, fără să le gândești. La fel și cu anumite metode de rezolvare, în cazul în care lucrezi multe variante, reușești să reții anumite tipuri de rezolvare. Desigur, nu se aplică în cazul tuturor exercițiilor, dar și bacul la matematică nu se bazează doar pe raționament, asta pentru că, repet, sistemul nostru nu ne învață să gândim, ne învață să memorăm pe de rost.

În ceea ce privește chimia, în afară de faptul că trebuie să fii foarte atent la calcul, pentru că sunt destul de dificile, majoritatea problemelor se fac după aceleași tipare, adică trebuie să știi pe de rost niște metode de rezolvare, să le aplici, dacă le înțelegi din păcate contează mai puțin, plus teoria de la primul subiect care la fel, trebuie memorată.

Illustration by: Yuta Onoda

Concluziile după bac? Din punctul meu de vedere, e destul de mult stres, mai ales dacă nu ești foarte bun la materiile la care dai bacul (ca în cazul meu), trebuie să stai destul de mult să memorezi (mai ales la română), să lucrezi, asta în condițiile în care ai nevoie de medie și îți trebuie note bune. Personal, nu voi avea nevoie de media la bac, dar cred că voi lua niște note rezonabile (la română sper la un rezultat chiar bun), și dacă mă întreb cu ce am rămas după tot bacul… N-aș putea să dau un răspuns acum. Evident că voi rămâne cu amintirea emoțiilor pe care le aveam înaintea fiecărei probleme, poate cu ceva noțiuni pe care le voi uita pe parcursul vremii, deși acum simt cum creierul meu refuză să-și amintească orice altceva legat de bac, pentru că simt nevoia unei pauze.

Nu, bacul nu dezvoltă capacitatea de gândire a elevilor, nici capacitatea de înțelegere și a trece prin filtrul gândirii anumite noțiuni. E suficient să ți le insușești, să le știi cuvânt cu cuvânt, eventual, fără să-ți fie clar ce înseamnă, ce presupun. E insuficient să fim dotați doar cu niște motoare de memorare, să le dezvoltăm, să le punem în funcțiune, dar să ne ferim să gândim și să raționăm. La urma urmei, pe viitor nu va conta cât de bine știm să memorăm și ce stim să memorăm, ci felul în care știm să raționăm și să ajungem la diferite metode de rezolvare ale unei probleme, ceea ce școala românească nu ne învață, lipsind cu desăvârșire simțul practic care ar trebui dezvoltat elevilor. Deci, la finalul bacalaureatului, înțelegi încă o dată că școala nu te pregătește pentru viață și pentru ceea ce urmează, ci doar îți antrenează memoria.

Illustration by Sébastien Thibault

Pentru bac nu trebuie să înveți cum să înveți, nu trebuie să înțelegi ceea ce înveți, nu trebuie să aplici ceea ce ai învățat în practică, e nevoie doar să știi cum să memorezi, ce să memorezi, asta pentru a obține un rezultat bun. În rest, peste ceva timp nici nu vei mai ști ce ai memorat și nu vei rămâne cu nimic folositor din asta, și ne întrebăm de ce multora ne lipsește simțul practic, gândirea logică, raționamentul.

Te-au inspirat aceste rânduri? Dă un Nu se știe cine are nevoie de ele!

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on linkedin

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Hei! Cititul nu e niciodată ''prea mult''! Continuă lectura în BLOG-ul Ză scoolărșilor:

Intalniri energetice

Ţi s-a întâmplat vreodată să întâlneşti o persoană pentru prima oară şi să simţi că e, de fapt, o întâlnire cu un prieten vechi, cu

Read More »

Orice om capătă doua feluri de educaţie: una pe care i-o dau alţii, alta, mult mai însemnată, pe care şi-o dă el însuşi. – Samuel Smiles