ZaScoolarZ

Eşti ciudat? Join the club!

Educă-ți inima,, mintea,, și emoțiile în fiecare zi.

Educaţia este ceea ce supravieţuieşte după ce tot ce a fost învăţat a fost uitat – Burrhus Frederic Skinner

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on linkedin
za 4 (1)

Eşti ciudat? Join the club!

Ai observat că toţi ciudaţii sunt oameni frumoşi şi deştepţi? Probabil că e puţin prea devreme pentru tine să stai să analizezi asta.

De fapt, nici nu necesită analiza, e o constatare care va veni firesc la un moment dat.
Deocamdată eşti doar unul dintre cei ciudaţi. Ciudatul căruia îi spune lumea că va avea numai de pierdut cu obiceiurile cu atitudinea asta, că nu va fi capabil să aibă o relaţie normală, pentru că nimeni nu vrea un ciudat, că nu va face nimic în viaţă.

Încă eşti ciudatul care are o altă părere decât ceilalţi 29 din clasă, care nu râde la toate glumele spuse de popularii liceului; ciudatul căruia i se reproşează că se consideră superior, pentru că nu merge la petrecerile organizate în fiecare weekend, pentru că nu iese la clubul unde vine toată spuma oraşului,nu?

N-au reuşit să te facă să te simţi ciudat şi să ajungi să îi crezi, să începi să te gândeşti că poate chiar ai o problemă, să te întrebi de ce nu te poţi integra acolo unde o face toată lumea? Probabil te-ai culcat – măcar o dată – gândindu-te că normalitatea e ce susţin ei, iar tu trebuie să schimbi ceva, că poate au dreptate.

ce isneamna normalitatea
Smiling alternative teen woman in blue shirt looking up her left isolated

Eşti în regulă! Crede-mă pe cuvânt. Ştii de ce? Pentru că garanţia asta vine de la o ciudată, care stătea singură în ultima bancă, picta banca veche, ca să arate mai bine, şi ascultă muzica în căşti, când profesorul de istorie îşi povestea aventurile amoroase, iar bacul era la câteva luni distanţă.

Până la urmă mi-am găsit coleg de bancă, singurul tip din clasă care nu s-a speriat, care n-a vrut să agaţe ceva, ce mergea uşor. Şi-a mutat lucrurile lângă mine, într-o zi, şi de atunci am rămas colegi de bancă tot liceul. Şi-am găsit şi un club în care se făceau dezbateri, se ascultă rock şi se făcea schimb de CD-uri.

E ok să faci ce simţi, e în regulă să nu te integrezi, uneori, e perfect dacă nu simţi la fel ca toţi ceilalţi. Nu, nu e nicio problemă dacă faci alegeri care nu-i mulţumesc pe ceilalţi, nu e nimic greşit în a nu te lăsa asimilat.

curajul de a fi tu insutiDa, o să-ţi pui multe întrebări, o să vrei să te schimbi de o mie de ori – sau nu, depinde. În orice caz, oricum ar fi, important e să-ţi mai dai puţin timp şi te asigur că o să înţelegi că eşti perfect.
Nu eşti singurul ciudat, iar ciudăţenia asta nu e decât unicitate. Până la urmă …toţi suntem diferiţi, din fericire, iar asta e minunat.

Există două categorii de ciudaţi: ciudaţii care se simt permanent în disconfort, încearcă să fie altfel – pentru a fi acceptaţi mai uşor – şi ciudaţii jemenfichisti, care şi-au descoperit autenticul jemenfichism şi au înţeles că orice problemă se rezolvă cu un simplu je m’en fiche.

Iar mai departe nu mai e treaba lor ce cred ceilalţi. Pentru că au înţeles că viaţa nu e doar în alb şi negru, e în minimum 7 culori şi încă un infinit de nuanţe ale lor. Iar ei pot fi în fiecare zi o altă culoare, cu zeci de umbre şi vor fi mai puţin plictisitori şi plictisiţi decât cei care ies dimineaţa pe uşă şi fac totul ca la carte.

Să fii ciudat înseamnă să ai curajul să fii tu, să ai puterea de a trăi aşa cum simţi, să nu oboseşti purtând măşti care nu te reprezintă.

Să fii ciudat înseamnă să urci o treaptă mai aproape de autenticitate şi descoperire de sine. Să fii sigur pe tine, pe ceea ce îţi doreşti şi să ai încredere în tine. Chiar dacă din afară se vede altfel, chiar dacă ţi se pare o aberaţie ce îţi spun, crede-mă, eşti un cumul de curaj, independenta şi autenticitate.
Da, e ok să nu mă crezi. Nici eu n-am crezut asta în liceu. Mi-a luat mulţi ani să îmi dau seama că totul era ok cu mine, că nu făcea parte din programa să fim toţi la fel.
Şi mai târziu, când mi-am găsit locul, am înţeles ce se întâmplase, m-am îmbrăţişat, am dansat şi mi-am mulţumit pentru tăria de care am dat dovadă în momentele în care eram bucată de cretă din afara cercului perfect închis al clasei.
Şi timpul mi-a arătat că toţi ciudaţii pe care i-am cunoscut s-au dovedit a fi oameni excepţionali, frumoşi, cu trăsături cuceritoare, liberi şi deştepţi. Şi am înţeles că acolo era cercul meu. Şi-a fost un cerc în care am lăsat multă informate şi de unde am luat la rândul meu, şi mai multă informaţie preţioasă.
O să faci parte dintr-un cerc…stai liniştit. Sau poate o să fii propriul tău cerc. Nici nu contează.

Tot ce contează e că locul tău e foarte clar stabilit, iar ciudăţenia asta a ta, pe care nu o înţeleg ceilalţi, e exact comoara care o să iasă din tine la momentul potrivit. Trăsătura ta distinctivă. Aia pe care mulţi nu au. Au renunţat la ea ca să poată intra în orice cerc. Şi acum nu mai ştiu care e al lor cu adevărat.

Te-au inspirat aceste rânduri? Dă un Nu se știe cine are nevoie de ele!

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on linkedin

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Hei! Cititul nu e niciodată ''prea mult''! Continuă lectura în BLOG-ul Ză scoolărșilor:

Intalniri energetice

Ţi s-a întâmplat vreodată să întâlneşti o persoană pentru prima oară şi să simţi că e, de fapt, o întâlnire cu un prieten vechi, cu

Read More »

Orice om capătă doua feluri de educaţie: una pe care i-o dau alţii, alta, mult mai însemnată, pe care şi-o dă el însuşi. – Samuel Smiles