ZaScoolarZ

De ce ești tensionat(ă), neliniștit(ă) și ai senzația că lipsește mereu ceva? [Cauze și soluții]

Educă-ți inima,, mintea,, și emoțiile în fiecare zi.

Educaţia este ceea ce supravieţuieşte după ce tot ce a fost învăţat a fost uitat – Burrhus Frederic Skinner

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on linkedin
71495241_2637287166336098_7406267740098396160_n

De ce ești tensionat(ă), neliniștit(ă) și ai senzația că lipsește mereu ceva? [Cauze și soluții]

Știi senzația aia când totul e bine, tu te simți bine, mediul exterior reacționează într-un mod pozitiv către tine și totuși ceva în tine îți spune: ,,ceva nu e bine”. 

,,E prea frumos să fie adevărat.”

,,După o perioadă atât de frumoasă, sigur urmează ceva rău.” 

,,Nu mi se poate mie întâmpla așa ceva, trebuie să o dau eu în bară la un moment dat.”

Acestea sunt doar câteva exemple de gânduri ce ne vin în minte atunci când totul ne merge bine. 

Iar aceste gânduri nu sunt repartizate în funcție de statutul nostru social sau vârsta noastră, ci ne lovesc pe toți cei dispuși să creadă în aceste gânduri. 

Cu riscul de a aduce ,,pe masă” subiecte controversate, voi spune că fiecare gând vine pe o anumită vibrație energetică. 

Acest tip de gândire ,,prăpăstioasă” stă în ADN-ul nostru ca popor, implicit în conștiința colectivă a României și chiar, de ce nu, a planetei. 

Îți imaginezi câte zeci de mii de oameni încarcă energetic această tipologie de gânduri? 

În momentul în care gândul că ,,ceva rău s-ar putea întâmpla” vine la tine, te conectezi de fapt cu energia pe care fiecare om a ,,investit-o” la un moment dat, atunci când s-a lovit de acest gând. 

Înțelegi acum de ce e atât de greu să ieși din astfel de tipare mentale? 

Înțelegând că acest tip de gândire ,,prăpăstios” nu este al tău, ci corespunde unei credințe limitative, ce a fost construită în generații de-a rândul, vei începe să te eliberezi de ea. 

Tot mai mulți tineri și persoane de toate vârstele, vorbesc despre ,,anxietate”. 

Tot mai multe rânduri despre acest subiect, ocupă paginile articolelor din întreaga lume. 

Un subiect care m-a preocupat și pe mine, mai ales că la vârsta de 22 de ani, am fost luată prin surprindere cu un astfel de episod, ce poate fi descris ca ,,anxietate”. 

Imaginează-ți mirarea mea, a unui fost adolescent și tânăr plin de viață, sigur pe el, sociabil, creativ, activ, care dintr-o dată se lovește de neliniștea și tumultul de emoții provocat de ,,anxietate”. 

Nu am știu ce mi se întâmplă, deoarece, conform proiecției minții mele acest gen de comportament nu mă caracteriza. 

Mi-a luat ceva timp să accept faptul că munca mea, care până atunci fusese mulțumitoare, din multe puncte de vedere, începea să fie afectată de acest cumul de emoții. 

La fel s-a întâmplat și cu viața socială și cu relațiile mele. 

Am simțit că e nedrept că trebuie să mă confrunt cu așa ceva. 

Însă această ,,anxietate” venise la mine să mă învețe ceva, să-mi spună ceva despre mine. 

Așadar, am început să o observ, să o înțeleg și să văd de fapt ce este ,,anxietatea” dincolo de descrierile tehnice sau medicale. 

Mi-am propus să fiu propriul meu subiect de studiu. 

Menționez că aceste episoade apăreau în momente minunate din viața mea, când creativitate și cheful de viață erau la cote maxime și dintr-o dată: mintea își pierdea din claritatea, energia corpului era drenată de intensitatea emoțiilor, iar eu finalizam abandonând orice era de făcut, intrând într-o apatie de nedescris. 

Este prima dată când vorbesc despre asta și mă simt tare bine, pentru că știu că nu sunt singura și din propria experiență îi dăm problemei ,,anxietății” prea mult credit. 

Pe când rezolvarea este una mult mai simplă și necesită doar consecveță. 

Așadar, haide să schimbă perspectiva felului cum privim ,,anxietatea” și să vă prezint pașii descoperiți și testați, care s-au dovedit a fi vindecători! 

Primul pas: Învață să trăiești cu ,,anxitatea”. 

Deși nu-mi place cuvântul ,,axietate” îl folosesc deoarece este general înțeles. 

Menționez că ,,anxietatea”, dacă o înțelegi și o împarți pe bucățele observi că ea nu există de fapt și că în spate se ascunde un tipar mental și emoțional pe care l-ai învățat, cel mai probabil,  în copilărie. 

Tocmai de aceea este atât de important să înveți să trăiești cu aceste episoade emoționale de o intensitate mare. 

Acestea nu vor dispărea imediat, însă odată ce înveți să trăiești cu ele, acestea își vor diminua intensitatea și vor apărea tot mai rar. 

Haide să îți dau un exemplu. Dacă la început aceste episoade apăreau  în fiecare zi și se întindeau și pe parcursul unei întregi săptămâni, acum apar o dată, de două ori pe lună, însă nu-mi mai afectează munca, relațiile și acțiunile. 

Îmi dau seama că iar se întâmplă: observ, respir, sunt blândă cu mine și continui ceea ce am de făcut. 

Asta înseamnă să trăiești cu ,,anxietatea”. Trăind cu ea, îți dai seama: ,,Ce anxietate? Asta mă facea să nu ies din casă? Pe bune?”. 

Axietatea este doar un tipar emoțional bazat pe frică, învățat de cele mai multe ori în copilărie. 

Observând, Acceptând și trăind cu toate emoțiile izvorâte din frică, vei observa că lucrurile nu sunt atât de grave precum mintea ta le percepe. 

 Al doilea pas: Identifică declanșatorul. 

Observând episoadele acestea emoționale, vei ajunge tot mai aproape de ceea ce le declanșează. 

Ceea ce am identificat, în cazul meu, este că declanșatorul este tocmai genul de credință despre care am discutat la începutul articolului. 

Și anume: ,,Viața nu are cum să fie una ușoară, bună, prolifică, de succes, trebuie să apară ceva rău”. 

Acest gând vine sub toate formele în mintea noastră, astfel încât devine destul de greu de identificat.

Pot spune că este una dintre cele mai șirete credințe. 

Aceste declanșator este diferit de la un om la altul, dar în esență ne spune tuturor același lucru: ,,Lumea e un loc nesigur, iar tu nu meriți o viață împlinită.”.

Un declanșator adânc înrădăcinat în frica de a trăi. 

Atunci când ți-e frică să trăiești, ți-e frică de absolut orice: ,,de succes”, ,,de iubire”, ,,de a te expune”, ,,de a risca”, ,,de a avea încredere în viață” și lista poate continua. 

Și, Doamne, cum să ne fie frică de iubire și să ne așteptăm să avem parte de ea? 

Cum să ne fie frică de succes și să avem parte de el? 

Înțelegi contradicția? Ei bine, în spațiul dintre cele două apare episodul ,,axios”. 

Al treilea pas: Convinge-te că ți se cuvine. 

E ok să greșești. E ok să fii iubit(ă) dacă greșești, e ok să o dai în bară, să riști, să spui ce gândești și expui mai mult decât expun ceilalți. 

Ți se cuvine să ai o viață ușoară și frumoasă, e ok. 

Așa e viața – ușoară. Un loc mult mai bun decât ai putea crede sau decât arată la televizor. 

E un pas important. Greu am ajuns să cred că mi se cuvine. Și acum mai am momente când mă simt ca un impostoare în anumite situații, deși știu că sunt pregătită și merit să fiu în acel context. 

Poate părea un pas mic, însă atunci când înțelegi prin fiecare por al tău că ți se cuvine, vei începe să primești și să oferi mult mai mult. 

Începe să dispară frica de a relaționa, de a te conecta cu ceilalți și de ați crea singur(ă) episoade anxioase. 

Dacă te adâncești în acest subiect, tu cu tine, vei obține răspunsuri nebănuite. Nu ai nevoie de articole sau cărți, ele îți arată unde să te uiți, însă răspunsurile sunt în tine. 

 Al patrulea pas: Asumarea. 

În general persoanele anxioase sunt fricoase din cale-afară și ca urmare a acestui fapt nu-și asumă nimic. 

Been there, done that. 

Dar hai să învârtim puțin perspectiva. 

Din afară pare că aceste persoane sunt îngrozitor de iresponsabile și poate pe undeva e adevărat însă, adevărul e că nu au învățat niciodată să-și asume viața. 

Pur și simplu nu știu cum să o facă. 

Dacă ești o persoană extraordinar de organizată și asumată, cu greu vei înțelege asta, pentru că această informație este total din afara bulei tale. 

În cazul meu, am observat, chiar și în perioadele de incoștiență maximă, că neasumarea are legătură cu perioadele anxioase, însă nu înțelegeam legătura și nici nu înțelegeam cum și ce anume să-mi asum. 

Haide să o iau și mai concret: în momentul când îți asumi ceva, poți greși, iar ceilalți te pot respinge. De asemenea există posibilitatea să simți rușine și mai departea de atât, unui fricos îi este frică să simtă rușine. 

În momentul în care un ,,fricos” își asumă ceva i se taie de la genunchi:)). Nu știu dacă știți senzația de tremur și nu mai poți sta în picioare. 

De ce se întâmplă asta? Ei bine că atunci când îți asumi ceva ești văzut, accepți imprevizibilitatea vieții și ți-o asumi. Lucru care vine total contrar fricii de a trăi.

Un fricos ce a dezvoltat un tipar de anxietate va vrea să fugă și să dispară, se va ascunde după mânecile lungi, își va pune gluga în cap, va vorbi cu câteva tonuri mai jos și așa mai departe.

Așadar, dacă te regăsești câtuși de puțin în această descriere este esențial să-ți asumi fiecare acțiune pe care o faci. 

În generația noastră avem obișnuița să ne invităm în oraș, dar să nu fixăm data și ora. Știți de ce facem asta? Pentru că acolo se ascunde tot o frică de a ne asuma acel mic gest și acesta e doar un mic exemplu. 

Vom gândi: ,,Dar dacă am chef să mă uit la serial”, ,,Dar dacă plouă.” etc. 

Tu asumă-ți întâlnirea și mai apoi îți va arăta viața ce și cum. 

O mare NOTĂ*: Atât eu, cât și mulți tineri, au senzația că dacă își asumă viața, vor pierde din imprevizibilitatea vieții și nu vor mai fi liberi. Nimic mai fals. Este o convingere de care țineam cu dinții, nu voiam să plănuiesc nimic peste o săptămână sau un an, cu scuza că eu sunt ,,sponată”. 

Poți fi liber și spontat și dacă ai o plecare stabilită peste 1 an și o întâlnire stabilită peste o săptămână. 

Este important să nu te proiectezi în viitor și să stai în prezent. Faptul că te proiectezi în viitor te face să nu te simți liber(ă).

Pasul cinci: Obiectivele și blândețea. 

Ce treabă au unele cu altele?

Dacă acum doi ani auzeam de obiective zilnice sau rutină zilnică, săream în sus și consideram că spiritul meu creativ și imprevizibil este jignit profund :)). 

În cazul oamenilor ce au un tipar de fricos, ce vine însoțit ca efect de episoade anxioase, îi este foarte ușor să lase tot baltă și să fugă: de relații, de responsabilități, de proiecte etc. 

De aceea este crucial să ai o obiective zilnice și o rutină pozitivă, care să-ți scoată mintea din același ciclu mental, pe care îl repetă iar și iar. 

Așadar, e foarte bine să introduci în rutina ta zilnică 30 de minute de mișcare (oricare ar fi ea), sau 15 minute în care meditezi, plus alte lucruri pe care le consideri pozitive. 

La început, când am aflat de rutină zilnică, îmi puneam niște obiective mai ceva ca în armată. 

O oră jumătate de alergat în parc, 60 de pagini citite, nu știu câte ore de muncă și lista poate continua. 

Am renunțat de fiecare dată. Mi-am fixat acest gen de obiective de aproximativ 10 ori, dacă nu mai mult. 

Ce făceam greșit? Uitam de mine. Uitam să fiu blândă cu mine și să mă întreb: ce te-ar face fericită astăzi? 

Așadar, am stat la o discuție cu mine și am ajuns la concluzia că obiectivele zilnice, deși necesită consecvență, ar trebui să mă facă fericită. 

Așadar, în loc de o oră jumătate alerg 30 de minute, iar timpul rămas l-am împărțit în 30 de minute de yoga și 30 de minute de meditație. Și funcționează! Chiar dacă am zile în care am sărit peste această ,,rutină”, îmi e drag să mă întorc la ea, pentru că îmi place! Nu e ceva de care vrea să scap. 

De asemenea, un alt obiectiv pozitiv este scrisul, iar în fiecare zi scriu 3 postări ample, un text pentru diferite campanii, iar pe săptămână un articol pentru Ză scoolărz (în cazul de față chiar acesta). 

Scrisul a fost o altă ustensilă terapeutică ce mă ajută și m-a ajutat enorm. 

Deși poate uneori mi-e lene să scriu, scriu indiferent ce s-ar întâmpla și e un exercițiu care m-a ajutat să evoluez ca om și să fiu mult mai specifică când comunic. 

Atunci când înveți să-ți stabilești obiectivele cu blândețe, vei reuși să fii mai realist privitor la dispobilitatea față de acestea. 

În Inside HERO game, am creat, împreună cu colegii mei, o întreagă etapă de început a jocului în care toți jucătorii învață să-și stabilească obiective realizabile, în așa fel încât să nu se abată. 

Acești 5 pași sunt pașii pe care eu i-am descoperit, testat și aplicat în viața mea, după ce am bâjbâit în jurul episoadelor tumultoase ale axietății. 

În momentul când te observi, identifici gândul declanșator, îți schimbi poziționarea față de propria persoană, schimbi total perspectiva asupra ,,axietății”. 

Dintr-o ,,boală” ce ocupă topicul multor articole, o transformi într-un fenomen ce poate fi observat. 

Descopunând ,,anxietatea” în bucăți mici și etape ce o declanșează, observi că nu are un substrat semnificativ, însă acel substrat nu trebuie ignorat, ci din contra: înțeles și acceptat.

Ah, era să uit!

Bonus: Pasul șase: Nu te hrănești doar cu mâncare. 

Atunci când te știi că cea mai mică scenă violentă îți poate agita minta și emoțiile îți recomand să devii mult mai selectivă cu informațiile media pe care le consumi. 

Mintea noastră este mult mai atrasă de conotațiile negative, decât cele pozitive. 

Așdar, dacă știi că ești predispus(ă) la episoade de anxietate, urmărește materiale cu o vibrație energetică înaltă, la fel și în cazul cărților și al muzicii. 

Nu te aștepta să asculți heavy metal și să te uiți la știri violente sau despre politică, iar mintea ta să se comporte pașnic. 

Citește cărți ale unor oameni, care au atins un anumit nivel de pace mentală, ascultă muzică liniștitoare și lista continuă. 

Din propria experiență, atunci când ai acest gen de tipar anxios, ceva în inconștientul tău te face să te duci către muzică agresivă sau melancolică, cărți triste sau violente, emisiuni din aceeași poveste. 

Atunci când renunți conștient la toate acestea, un spațiu se crează în viața ta. 

În cazul meu, acela a fost momentul în care mi-au ieși în cale numai oameni faini, care mi-au recomandat cărți bune, muzică bună și care m-au ajutat enorm să ies din ciclicitatea minții mele. 

Ah, de asemenea, inconștient îmi luasem ca model personaje anxioase, personalități cu mari probleme emoționale. De ce? Eram atrasă de propriul tipar. 

Trezindu-mă din acea iluzie, am ,,tăiat” din rădăcini acea atracție nebenefică și schimbarea s-a văzut instant. 

Zi bună și ne mai auzim cu siguranță!

Silvia. 

Artwork: Za scoolarz by Emilia Furduiu.

Te-au inspirat aceste rânduri? Dă un Nu se știe cine are nevoie de ele!

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on linkedin

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Hei! Cititul nu e niciodată ''prea mult''! Continuă lectura în BLOG-ul Ză scoolărșilor:

Iubire sau dependență?

    Probabil cu toții am avut momente în care pur și simplu ne atașăm atât de tare de cineva încât eram destul de orbiți,

Read More »

Orice om capătă doua feluri de educaţie: una pe care i-o dau alţii, alta, mult mai însemnată, pe care şi-o dă el însuşi. – Samuel Smiles