ZaScoolarZ

De ce apare nehotărârea?

Educă-ți inima,, mintea,, și emoțiile în fiecare zi.

Educaţia este ceea ce supravieţuieşte după ce tot ce a fost învăţat a fost uitat – Burrhus Frederic Skinner

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on linkedin
8ed5c121e6caff952c4aaf48973b4829

De ce apare nehotărârea?

„Aș vrea să mă duc în acel loc, dar…”, „Aș vrea să mă apuc de acel sport, dar…” , „Aș vrea să-i vorbesc, dar…”

Sunt convinsă că v-ați întâlnit deseori cu situațiile de genul: vă doriți ceva, știți că ați vrea să mergeți într-acolo, să faceți ceva anume, însă apare un mare „dar” care vă oprește. Și-atunci brusc intervine nehotărârea, fiindcă deși știu că eu vreau asta, ceva mă oprește s-o fac.

Cred că v-ați întrebat deseori de ce. Și eu am făcut-o. Iar de multe ori am realizat că motivele sunt mai multe.

Source: shutterstock

 

Principalul motiv, care cred că e întâlnit deseori, la mai multe persoane și în mai multe cazuri, este lipsa de curaj. Pentru că suntem puși în diferite situații, vrem să încercăm ceva nou și poate inedit, ni se pare interesant și plin de provocări, dar ceva ne oprește. Ne lipsește curajul. Și atunci apare acel imens „dar”, care ne pune o barieră, e un fel de stop în fața căruia ne oprim și nu mai mergem mai departe.

Este clar că ratăm anumite posibilități, anumite șanse și mai apoi este posibil să regretăm ceea ce n-am făcut, pentru că n-am fost suficient de curajoși să renunțăm la acel „dar”, să trecem peste toate piedicile, să nu ne mai gândim la „ce ar fi dacă…”, ci doar să acționăm. Și uneori poate fi prea târziu să mai facem acel ceva, fiindcă n-am putut face la timp, în momentul oportun.

Pe lângă lipsa vădită a curajului, nehotărârea provine și din frică. Frica de a nu eșua dacă încerci ceva diferit. De exemplu, încep să scriu o carte, mă chinui, mă documentez în prealabil, îmi conturez personajele, mă gândesc la trăirile lor, întru în pielea personajelor. Apoi o termin. O scriu muncind din greu, având atâtea nopți în care m-am lăsat dusă de val, zile întregi în care toată atenția mea s-a concentrat într-un singur punct, având un unic scop: să termin cartea. Și reușesc să o finalizez, chiar dacă a implicat multă muncă, stres, inspirație.

Însă, chiar dacă îmi place, chiar dacă recitesc rândurile acelea și mă mir că am putut să fiu atât de inspirată, ghiciți ce: n-o voi publica, ci o voi ține ascunsă, printre documente, doar ca să mai revin din când în când la ea. De ce n-am publicat-o, oare? Pentru că mi-e teamă de reacțiile celor din jur. Mi-e frică de faptul că n-o vor citi, ba chiar unii dintre ei – aceia puțini, care o vor face, vor scrie recenzii negative despre ea.

Deci teama că oamenii nu vor reacționa așa cum îmi doream, așa cum imaginam e un alt motiv pentru care apare nehotărârea. Și, mai ales, ajungem să fim nehotărâți și din cauză că ne e teamă să nu fim acceptați, ne e teamă de eșec, ne e teamă de ceea ce vor spune alții despre noi, pentru că, din păcate, contează prea mult ce spun ceilalți decât ceea ce gândim și simțim noi.

Illustration by: Tom Gauld

 

Totuși, pe lângă teamă și lipsa curajului, cred că nehotărârea e dezvoltată și în copilărie. Dacă părinții au ales mereu pentru tine, crezând că ei vor lua cele mai bune decizii, ignorându-ți părerile și dorințele, ajungi la maturitate și crezi că orice decizie ai lua este greșită. Ceri mereu sfaturile celor din jur când îți dorești să faci ceva, să cumperi ceva, să te duci undeva, și doar dacă primești răspunsuri pozitive și ești încurajat, alegi să faci acel lucru. Altfel, ești nedumerit și te întrebi cum ar trebui să procedezi.

Sunt și eu, la rândul meu, o persoană destul de nehotărâtă și încerc să remediez asta. Ca de obicei, cel mai important lucru pe care poți să-l faci este să conștientizezi că ești nehotărât, că nu poți lua decizii fără să auzi părerile celor din jur. Mai apoi, trebuie să riști. Să începi să faci ceea ce îți doreai să faci în urmă cu ceva timp, dar ți-era teamă că vei eșua, pentru că nu ești suficient de bun. Să renunți la gândurile de dinainte să începi, la părerile preconcepute, la frică. Să-ți spui că a venit momentul să încerci și să nu te mai oprească nimeni, indiferent de ceea ce vei auzi în jur.

Pentru că nehotărârea și lipsa încrederii în sine se plimbă de cele mai multe de ori împreună și sunt foarte bune prietene. Iar dacă reușim să credem în noi și înțelegem că suntem capabili să acționăm și să luăm decizii la fel de bine ca și ceilați din jurul nostru, cu siguranță va dispărea și nehotărârea. Încet-încet. Și vom ajunge să luam cele mai bune decizii, pentru că vom crede în ele și în noi.

Te-au inspirat aceste rânduri? Dă un Nu se știe cine are nevoie de ele!

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on linkedin

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Hei! Cititul nu e niciodată ''prea mult''! Continuă lectura în BLOG-ul Ză scoolărșilor:

Orice om capătă doua feluri de educaţie: una pe care i-o dau alţii, alta, mult mai însemnată, pe care şi-o dă el însuşi. – Samuel Smiles