ZaScoolarZ

Cum și în ce măsură e bine să fim diferiți?

Educă-ți inima,, mintea,, și emoțiile în fiecare zi.

Educaţia este ceea ce supravieţuieşte după ce tot ce a fost învăţat a fost uitat – Burrhus Frederic Skinner

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on linkedin
8d8ad70128636ea64f41f058bd6c997d

Cum și în ce măsură e bine să fim diferiți?

Am auzit de multe ori frazele „dacă ești diferit, ești special” sau „diferențele dintre noi ne fac unici”. Cât e de bine să ne ghidăm după aceste idei e discutabil și depinde de mai multe aspecte.

Trăim într-o lume complexă, în care a fi diferit înseamnă ori că ești ciudat, ori că ai ceva al tău, ceva ce nu au alții, ceva pentru care te invidiază unii și te numesc „diferit”. Însă mai rar să fii considerat atât „special” cât și „ciudat”, în același timp și în aceeași măsură.

Sunt persoane care încearcă să pară diferite pentru că li se pare că doar așa vor deveni interesante și vor să atragă atenția asupra lor, însă, cu siguranță într-un mod negativ. Probabil acele persoane suferă de deficit de atenție, își doresc să fie acceptate de către toți, caută mereu validări, face anumite gesturi și vorbesc într-un anume fel doar dintr-o dorință puternică de a părea diferiți. Ei cred că dacă sunt diferiți, vor fi în mod automat și speciali, oamenii vor dori să îi cunoască, le vor adresa complimente, pentru că în mod cert asta așteaptă, vor cere întotdeauna validarea lor și o vor primi.

Dar a fi diferit nu trebuie să aibă legătură nici cu popularitatea, nici cu dorința de a avea alături persoane care să te accepte doar pentru că te consideră „special”. Persoanele care țin la tine oricum te acceptă așa cum ești și pentru ele vei fi cel mai special, dar nu pentru că încerci să pari în felul acesta, ci pentru că efectiv așa ești pentru ele. Acele persoane vor fi fascinate de unele dintre gesturile tale, poate se vor simți în siguranță auzindu-ți vocea liniștitoare, poate că atunci când le zâmbești capătă încredere în ele sau poate că ai un stil de încuraja și de a da sfaturi care le conferă curaj.

Dar repet, nicidecum pentru că te chinui tu să fii diferit sau special. Pur și simplu că ești. Normal, suntem diferiți, nicio persoană nu este la fel și tocmai de aceea eu consider că fiecare om este special, în felul său. Unii sunt speciali pentru că vor să schimbe lumea. Alții sunt speciali pentru că ei chiar o fac. Unele persoane îi ajută pe ceilalți și fac gesturi caritabile. Alții contribuie prin artă – desenează, scriu, confecționează, pictează, cântă. Oamenii chiar sunt diferiți și fiecare găsește pentru el însuși metode de a se afirma.

Însă ceilalți, aceia care cred că nu găsesc nicio modalitate de a face ceva anume, depun eforturi din răsputeri să fie văzuți, să atragă atenția. Poate ați văzut oameni care atunci când sunt într-o încăpere cu oameni mai mulți tind să vorbească mai tare, iar vorbele lor parcă sunt un semnal, un țipăt lăuntric care spune: „Hei, sunt aici, mă vedeți, mă auziți? Vreau să fiți atenți la mine, să țineți cont de ceea ce spun eu, să mă înțelegeți”.

Totuși, cum se face că atunci când te deosebești totuși de ceilalți prin anumite aspecte, unii oameni sau societatea te stigmatizează? De exemplu, dacă ești într-un cerc de prieteni și ei se comportă într-un anume fel, frecventează anumite localuri, tu trebuie să mergi cu ei, să fii alături de ei, să îi însoțești pentru că, dacă n-o faci, legătura ta cu ei se va rupe subit sau vei fi ignorat. Ție s-ar putea să nu-ți placă să mergi în cluburi, însă dacă le vei spune asta, clar vei fi diferit față de ei, deci sunteți „incompatibili”.

Sau dacă alegi să faci ceva despre care unii nici n-au auzit prea bine sau li se pare deplasat, vei fi numit imediat „ciudat”. Pentru că tu faci altceva față de ceea ce sunt obișnuiți toți oamenii să facă. În general, cred că persoanele, cu atât mai mult unele dintre ele, trăiesc după anumite tipare. Dacă încalci un tipar de-al lor, o regulă bine implementată înăuntrul lor, un dicton pe care îl țin mereu în minte, ești diferit și ciudat. Imediat te cataloghează.

Dar, la urma urmei, cu toții suntem ciudați. Pentru că s-ar putea ca măcar o dată în viață unul dintre noi să fi făcut un lucru care a părut mai deplasat pentru altcineva. Deci e ușor să fii ciudat într-o societate care e plină de prejudecați, de porniri ancestrale, de gândiri limitate, care nu vor să deschidă ochii înspre ceva mai nou, mai autentic, mai complex.

Iar cu ideea de a fi special e mai greu. Pentru că niciodată un ciudat nu e special. Ești special pentru cei dragi ție, aceia de care vorbeam mai sus, pentru care doar și-un gest de-al tău e special, dar ca să fii special pentru o persoană pe care abia o cunoști trebuie să faci ceva pentru ea. Sau să faci ceva care să i se pară că te face să devii altcumva – „diferit”.

În plus, o grămada de oameni încearcă să pară diferiți, copiază alte comportamente în speranța că ei vor fi altfel, că pot să se comporte altcumva și chiar își hrănesc ego-ul dacă sunt numiți de către cineva „speciali”. Pentru că, pentru ele, nu contează să fie într-adevăr speciale, să realizeze ceva diferit, contează doar ceea ce cred ceilalți despre ea, cum o percep, ce impresie au creat atunci când au intrat într-o încăpere și erau mulți oameni acolo.

Eu cred că e bine să fim diferiți, pentru că oricum, la urma urmei, niciunul dintre noi nu e la fel. Dar mi se pare destul de greu să ai o viață în care încerci să copiezi pe alții și să primești doar validări, doar pentru că vrei să fii ca altcineva, vrei să fii altcumva, vrei să trăiești o viață în care să fii etichetat ca fiind „special”. Altfel, oricum suntem cu toții părți distincte din Univers, avem alte configurații, trăim după alte principii și gândim diferit. Iar dacă înțelegem asta și realizăm că oricum și orice am face suntem diferiți, chiar dacă avem și lucruri care ne unesc și ne aseamănă, înțelegem că, așa cum se spune, fiecare ființă e specială în felul său, deși pare un clișeu.

Te-au inspirat aceste rânduri? Dă un Nu se știe cine are nevoie de ele!

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on linkedin

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Hei! Cititul nu e niciodată ''prea mult''! Continuă lectura în BLOG-ul Ză scoolărșilor:

Intalniri energetice

Ţi s-a întâmplat vreodată să întâlneşti o persoană pentru prima oară şi să simţi că e, de fapt, o întâlnire cu un prieten vechi, cu

Read More »

Orice om capătă doua feluri de educaţie: una pe care i-o dau alţii, alta, mult mai însemnată, pe care şi-o dă el însuşi. – Samuel Smiles