ZaScoolarZ

„Ceea ce nu te distruge, te face mai puternic”

Educă-ți inima,, mintea,, și emoțiile în fiecare zi.

Educaţia este ceea ce supravieţuieşte după ce tot ce a fost învăţat a fost uitat – Burrhus Frederic Skinner

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on linkedin
58e9336c832ae31a951b63ef41043786

„Ceea ce nu te distruge, te face mai puternic”

Am constatat destul de mirată faptul că Nietzsche este acela care a afirmat pentru prima dată binecunoscuta replică: „Ceea ce nu te distruge, te face mai puternic”. Aveam impresia că face parte din vorbele din folclor, cele rostite de strămoșii noștri, acele proverbe cu tâlc pe care le auzi în jurul tău și pe care, la rândul tău, probabil le rostești în anumite contexte.

În cazul ăsta, „Ceea ce nu te distruge, te face mai puternic” e folosit adeseori în cazurile în care ai dinaintea ta un om suferind, dezamăgit, care trece printr-o perioadă mai grea, care are nevoie de o îmbrățișare și de o vorbă bună, iar în cazul acesta, vorba bună presupune deviza de mai sus, a lui Nietzsche. O aud pretutindeni în jurul meu, fie că este vorba despre moarte, fie că este vorba despre o problemă de sănătate etc. Cert este că, cred eu, e omniprezentă în viețile noastre. Și nu știu cât e de bine sau cât e de rău.

Illustration by: Hugo & Marie

 

Spun că am fost uimită auzind că provine de la Nietzsche tocmai pentru că am auzit-o, poate, prea des. Și nu m-aș fi așteptat ca oamenii să preia cu atâta fervoare vorbele unui filozof, dar iată că majoritatea și-au spus că a știut Nietzsche acesta ce spune, drept dovadă e cazul să o folosim și noi în mod recurent. Nu știu dacă e vorba că nu înțelegem în acel moment despre ce este vorba, adică dacă, asupriți de brațele înădușitoare ale suferinței nu conștientizăm că după asta, conform filozofului, vom deveni mai puternici sau pur și simplu Nietzsche n-a vrut să zică tocmai asta.

Illustration by: Jade Schulz

 

Pentru că eu una nu cred că, în fața unei mari dureri, ne trezim mai apoi, după ce aparent trece, și gata, suntem mai puternici, devenim cu totul alții, avem în noi forțe de nebănuit. Nu, dacă n-am ajuns încă epave care să plutească aproape de malul mării, dacă nu așteptăm un colac de salvare și încă știm să ne sprijinim pe propriile picioare, nu înseamnă că am devenit puternici, neînfricați și așteptăm următoarea bătălie, pentru că tocmai am trecut prin prima. Pentru că, întâi de toate, e tare dificil să știi să te ridici după prima, să reușești să-ți bandajezi rănile, darămite să fii mai puternic.

Nu știu de ce ai nevoie ca brusc, după ce suferi în neștire, să te ridici plin de putere, pentru că n-am simțit aproape niciodată că după un eșec sau după o suferință de neimaginat, am devenit neînfricată. Ba chiar m-am uitat plină de frici în jur, gândindu-mă la ce o să mai urmeze, întrebându-mă neîncetat: „Ce-o să mă fac dacă mi se întâmplă iar asta?”, „Cum o să reușesc să trec din nou peste?”. Și cu siguranță am avut nevoie de ajutor din diferite părți: prieteni, familie, articole de pe internet legate de problema mea, cărți, pentru că am vrut mereu să citesc despre ce se întâmplă, despre ce mi se întâmplă, să caut cazuri similare, să înțeleg mecanismele durerii și cum am ajuns aici, cum pot trece peste.

Illustration by Daehyum Kim

 

E extrem de greu ca după o suferință asiduă să te ridici puternic, dar sunt convinsă că există și astfel de oameni – puțini, ce-i drept. Oameni care reușesc să găsească în adâncurile lor frânghiile de supraviețuire, să le ridice, să le țină strâns în mâini, să le apuce cu toată forța pe care o au în ei și să se folosească de ea. Ei devin mai puternici, mai încrezători, se uită în urmă la durere și realizează că acum sunt altfel, că durerile din urmă au fost atât de istovitoare încât le-au hrănit curajul, setea de a fi bine și de a aduce binele. Urmele suferințelor rămân, însă, atât pentru aceia care au știut să transforme din suferința lor puterea, cât și pentru aceia care abia au reușit să se ridice, să-și scuture palmele și tălpile sângerânde.

Și-atunci, noi, fiindcă mă regăsesc și eu printre ei, aceia care știm că durerea ne asaltează atât de rău încât zile întregi habar n-avem cum să pornim mai departe, înspre salvare, cum facem? Ne țintuim într-o continuă suferință și ne spunem în continuare că dacă nu ne distruge durerea asta, clar devenim mai puternici după, nu există îndoială? Sau pur și simplu încercăm să devenim mai puternici cerând ajutorul?

Pentru că, să treci singur printr-o suferință nu înseamnă că ești mai puternic decât o persoană care a știut să strige după ajutor – ajutorul unui psiholog, ajutorul familiei, ajutorul unui prieten etc. Iar suferința minimalizată nu înseamnă recuperare. Dacă suferi în tăcere și nu-ți permiți să-ți verși lacrimile atât cât ai nevoie, dacă îți ascunzi durerile, dacă îți spui că oricum trece… Nu e totul legat de faptul că totul trece. Contează și cum trece. Contează și cum rămânem noi după tot ce e rău a trecut, pentru că e firesc, la un moment dat durerea se mai oprește, doar n-o să trăim toată viața cu ea.

Dar cu urmele durerii… Cu urmele durerii trăim, le purtăm ca pe niște greutăți lângă noi, alături de noi și în noi, ca pe niște saci arhiplini, pe care n-am știut că nu i-am putut căra, așa că i-am luat în brațe și am pornit la drum, nemaiavând încotro. Și greutatea sacilor pe care îi purtăm zi de zi cu noi poate fi împărțită cu ceilalți, dar nu transferându-le din povară, ci pur și simplu rugându-i să ne ajute să îi cărăm ascultându-ne, iubindu-ne, îmbrățișându-ne.

„Ceea ce nu te distruge, te face mai puternic” doar dacă înțelegi că puterea ta, ca om, nu înseamnă să-ți ascunzi lacrimile. Nu înseamnă să devii indiferent și cinic. Înseamnă să înțelegi că durerile au răspunsuri și de multe ori vin târziu, dar până sosesc, e bine să știm cum să cerem ajutorul. E bine să înțelegem că avem nevoie să fim ajutați. Și e bine să realizăm că puterea noastra va consta și în cât de bine vom ști să ajutăm pe ceilalți, în condiții similare, ferindu-ne să le cităm vorba unui filozof. Pentru că niciodată, în suferință, n-ai să te gândești că a spus Nietzsche asta și așa e, va trece, și nici nu vei asculta ce-ți spun ceilalți din jur. E suficient doar să lași durerea să urle, să o consumi, să o trăiești, apoi să știi să ceri ajutorul, să încerci să te vindeci. În asta va consta adevărata putere: în propria încercare de a te vindeca și de a-ți face bine.

Te-au inspirat aceste rânduri? Dă un Nu se știe cine are nevoie de ele!

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on linkedin

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Hei! Cititul nu e niciodată ''prea mult''! Continuă lectura în BLOG-ul Ză scoolărșilor:

Ce am învățat din liceu?

Liceul – perioada în care scotocești înăuntrul tău, cu destul de mare grijă fiindcă nu te cunoști atât de bine, apucând câte o bucată de

Read More »
Ilustraie zascoolarz negociere cu parintii

Cum negociem cu părinții?

           O relație bună cu părinții este extrem de importanta pentru sănătatea noastră mintală și pentru păstrarea armoniei într-o familie. La

Read More »

Orice om capătă doua feluri de educaţie: una pe care i-o dau alţii, alta, mult mai însemnată, pe care şi-o dă el însuşi. – Samuel Smiles