ZaScoolarZ

Ce poți învăța în prima lună la facultate?

Educă-ți în fiecare zi.

Educaţia este ceea ce supravieţuieşte după ce tot ce a fost învăţat a fost uitat – Burrhus Frederic Skinner

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on linkedin
72627522_426431161409139_5203998550127542272_n (1)

Ce poți învăța în prima lună la facultate?

Chiar acum o lună începeam facultatea. Prima zi, primul an, oraș aproape necunoscut, orientare zero. Abia știam cum să ajung de la facultate la cămin și invers, nici nu aveam habar că există tramvai direct și stație exact în fața facultății, drept dovadă, am coborat o stație mai devreme crezând orbește că e singura stație. Nu înțelegeam de ce nu coboară și ceilalți, care tot la aceeași facultate mergeau.

Pentru a clarifica anumite nedumeriri care poate vor apărea pe parcursul articolului, sunt studentă la „Facultatea de Litere”, din cadrul Universității Babeș-Bolyai.

Ei bine, cu orientarea tot la fel de prost stau când vine vorba să ies în oraș, dar pot să zic că în sfârșit am înțeles unde trebuie să cobor, în ce stație, ce tramvai să iau și în ce direcție să iau tramvaiul înapoi.

Așadar, un prim lucru despre care aș vrea să scriu: dacă ești o persoană dezorientată… întreabă. Sau folosește-te de google maps.

Eu, una, mă pierd și cu google maps-ul în față. Deși telefonul îmi arată clar direcția spre care trebuie să mă îndrept, eu o iau pe drumul opus. Mi s-a întâmplat de nenumărate ori. Și tot de nenumărate ori mă enervez din cauza aceasta. O dată m-am enervat atât de tare, încât am început să mă întreb ce caut în Cluj și dacă nu ar fi trebuit să rămân în orașul natal, că acolo m-aș fi descurcat perfect pe străduțele mici și deloc complicate. Evident, a fost un fel de haz de necaz, nu m-aș întoarce acolo din cauza lipsei de posibilități, dar îmi tot repetam că „eu n-am ce să caut într-un oraș mare”.

Dar, te înveți. Am început ușor-ușor să știu străzile, am reușit să mă plimb și singură mai mult fără să mă pierd și în principal știu unde sunt locațiile importante la care vreau să ajung. În rest, mai am de învățat.

Deci, sintetizând: dacă ești student într-un oraș mai mare și necunoscut și MAI ALES dacă ești dezorientat, nu-ți va fi ușor cu orientarea, cu străzile, cu locațiile unde trebuie să ajungi. Și dacă trebuie să ajungi la o anumită oră, e cazul să pornești cu ceva minute bune înainte, mai ales dacă nu știi unde este acel loc. Folosește-te de google maps pentru că e o soluție foarte bună pentru orientare (nu și pentru mine, mereu), și întreabă oamenii din jurul tău. Vei da peste persoane dornice să-ți explice unde și cum să ajungi.

Un al doilea lucru despre care vreau și trebuie să scriu este transportul public. Venită dintr-un oraș mic, cum vă spuneam, eram obișnuită să parcurg toate străzile la pas, să mă deplasez acolo unde am nevoie, de obicei, pe jos. Ori să mă ducă tatăl meu unde aveam nevoie.

Dar în Cluj am învățat să folosesc tramvaiul, troleibuzul și autobuzul. Pentru că nu-i așa ușor să te deplasezi pe jos, distanțele sunt lungi și orașul e mare. Cel mai greu îmi e și acum să înțeleg din care parte trebuie să iau tramvaiul/troleibuzul/autobuzul, mereu întreb dacă e direcția bună și dacă merge înspre acel loc unde îmi doresc să ajung.

Apoi, am învățat că trebuie mereu să-mi compostez biletul și, mai nou, cardul de student pentru că există (destul de frecvent) controale. Nu știi când, nici nu te aștepți, iar amenda nu e prea ieftină. Cel puțin, nu pentru un student. Apoi, tot cu ajutorul google maps-ului, am învățat ce mijloc de transport trebuie să iau ca să ajung unde îmi doresc, ce număr și din ce stație.

Facultățile sunt destul de mari, în principiu, și sălile… multe.

De două ori mi s-a întâmplat să nimeresc în alte săli, unde se țineau alte cursuri, doar pentru că am greșit sălile. Norocul meu a fost, de fiecare dată, că acele cursuri n-au început și am fost întrebată din timp de câte vreo studentă dacă sunt și eu la acel curs. Atunci realizam că n-aveam ce căuta acolo și iar începea goana după sala potrivită.

Nu știu la alte facultăți cum e, dar la a mea găsesc jos, lângă ușa de la intrare, un plan și acolo sunt scrise sălile, etajele etc. Teoretic e ușor, practic e mai greu pentru că se intră dintr-un corp în altul și e destul de alambicat. Dar am început să le învăț (sălile) și nu mi-e așa de greu acum.

Totuși, ce aș recomanda pentru primele săptămâni și ce am făcut și eu: să ajungeți cu minim 20 de minute mai repede la facultate, ca să vă fie mai ușor să găsiți sălile și să nu fugiți pe holuri.

Referitor la timp, la când ajungi la curs, am observat că sunt unii profesori cărora nu le pasă dacă intri la jumătatea cursului pe ușă sau după 20 de minute după ce a început, mai ales atât timp cât nu deranjezi, nu saluți și nu-ți ceri scuze. Alții, în schimb, e posibil să nu te mai primească deloc la curs sau să stabilească o oră de la care să nu se mai intre, ca să nu fie ceilalți studenți deranjați.

În general, profesorilor nu le prea pasă de scuze. Poți fi bolnav, poți pleca, poți să nu fi dormit toată noaptea, în general nu te întreabă nimeni de ce te simți rău și nu poți răspunde, de ce nu ești activ la seminar, de ce ai întârziat, de ce nu ai venit la acel curs etc.

Relația profesor-student e mult mai rece și mai strict legată de facultate decât relația profesor-elev din liceu și respectiv gimnaziu/ciclu primar.

Am observat că profesorii sunt mult mai reci decât cum erau cei de la școală. Există și excepții, bineînțeles, am întâlnit și profesori mai prietenoși, dar majoritatea se observă clar că sunt acolo strict pentru a preda și, mai apoi, pentru a da examene.

Nu știu cât e de normal asta sau nu, încă nu mi-am făcut o opinie clară, însă știu că la primele cursuri am fost tare deranjată de această atitudine când, întrebați de profesoară ce ni s-a întâmplat interesant/frumos în acea săptămână, am decis să vorbesc despre faptul că niciodată nu mi-a plăcut toamna, iar anul acesta m-am îndrăgostit de ea. Atitudinea profesoarei a fost neplăcută: în timp ce vorbeam, era preocupată de lista de prezență și mi-a spus să mă grăbesc, cerându-mi imediat un titlu.

Apoi, pe parcurs cursurilor și seminariilor, am înțeles că atitudinea profesorilor este strict profesională, că nu mai e ca la școală unde aveam ore de dirigenție și unde unii profesori ne erau, într-o oarecare măsură, și părinți. Aici își fac strict treaba: predau, întreabă dacă sunt nedumeriri, oferă bibliografie, ceva consultații și atât.

Iar eu încă încerc să mă obișnuiesc cu acest stil mai indiferent și mai bazat strict pe predat-învățat-examen decât pe predat-comunicare-învățat-examen. Deși există comunicare și la cursuri pentru a facilita înțelegerea lecțiilor, cu atât mai mult la seminarii unde se bazează foarte mult pe asta și se ține cont, mai apoi, în sesiune.

Tot referitor la cursuri și la profesori, încă nu m-am obișnuit să țin pasul 100% cu un ritm alert de predare. Încă mă pierd printre rânduri și idei, încă las spații libere sperând că voi completa ce nu am scris, încă îmi doresc să existe cineva în bancă, care să întrebe „Mai puteți repeta o dată?”. Dacă la liceu asta se întâmpla de zeci de ori pe oră, la facultate nu se întâmplă aproape niciodată la unii profesori și de câteva ori la alții.

Apoi, ce am mai învățat în prima lună e că aici chiar ești pe cont propriu și aproape nimănui nu îi pasă de tine, ci fiecare își vede de treaba lui. În general, nu mai e ca în liceu, aceeași atmosferă în care se legau foarte ușor prietenii și toată lumea era prietenă cu toată lumea până într-un anumit punct. Desigur că există și aici grupulețe formate și s-au legat prietenii noi, iar dacă e prea mult zis, fiecare student cunoaște măcar pe un altul, la rândul lui.

Dar, în general, fiecare își urmărește drumul și țelul și nu mai există același spirit de gașcă, de turmă aș putea spune, care era la liceu. Și nici n-ar mai putea fi, având în vedere că grupele sunt destul de mixte și sunt destui studenți într-o grupă.

Însă, dacă vrei într-adevăr să te bazezi pe cineva mai ales când lipsești și ai nevoie de cursuri, o persoană sau două sunt soluția. Mai ales dacă reușești să te apropii de cineva cu care, cât de cât, rezonezi.

Orarul este foarte diferit față de cel de la școală. Dacă acolo erai obișnuit să ai 6 ore, una după cealaltă, iată că acum nu e așa.

La facultate s-ar putea să ai 2 cursuri (adică 4 ore) unul după celălalt și apoi încă 2 cursuri după vreo 2 ore pauză. Și în acele 2 ore, ce să faci? Să mănânci, să dormi, să înveți?! Adevărul e că nici nu știi cum trec acele ore și deși pare destul de mult timp, nu este.

Cu mâncarea nu e cel mai ușor, cel puțin pentru mine nu este. Nu sunt foarte pretențioasă și în general mănânc orice, dar după ce am frecventat o lună cantina facultății și o altă cantină, la fiecare dintre ele repetându-se mâncarea săptămânal, am spus stop.

Și am hotărât să-mi mai gătesc și eu. Evident, și asta presupune timp, dar uneori e mai bine să-ți faci tu ceva decât să se repete mereu și mereu același fel de mâncare și să simți că vrei și altceva, oricât de simplu ar fi. 

În prima lună s-ar putea să te muți. Mai ales dacă stai la cămin. Și mai ales dacă ești genul de persoană care sunt eu.

Am scris tot aici un articol despre cămin. Nu-mi retrag cuvintele, condițiile căminului în care stăteam erau de la foarte bine în sus, doar că… nu sunt eu persoana potrivită pentru a locui la cămin.

N-aș putea da vina pe celebrele petreceri care se zvonesc că există prin cămine și care periclitează, să zicem, liniștea dedicată învățării. N-am auzit prea multe petreceri prin cămin, adevărul este că e destul de mare (zece etaje), dar eu pur și simplu nu m-am regăsit într-o cameră cu alte 2 persoane și nu m-am regăsit alături de acele două persoane.

Sunt o ființă care caută deseori intimitatea, liniștea, spațiul propriu în care să se camufleze și să scrie, să viseze, să gândească, iar în acea cameră nu puteam să am parte de așa ceva, cu atât mai mult cu cât eram diferită de cele 2 persoane, iar ele foarte asemănătoare.

În plus, am realizat (la timp) că în sesiune n-aș fi avut nici liniște, nici atmosferă propice pentru învățat. Gândiți-vă că unica sală de lectură (pentru zece etaje) era fix la intrarea în cămin, unde se auzeau lifturile și persoanele care ieșeau și intrau și unde era și televizorul pornit aproape mereu al portarului…

Dar, dacă vă tentează ideea de a sta la cămin, dacă credeți că vă faceți mai ușor prieteni în felul acesta, de ce nu?

Ți se repetă că o să ai sesiune. Că trece timpul repede până atunci. Că ceea ce faci la cursuri e materie de examen și deja te gândești că e aproape noiembrie și că tu în luna ianuarie ești în sesiune, deși habar n-ai cum e, dar știi că deja ți-e frică.

S-ar putea să spui de câteva ori că ai greșit facultatea. Că vrei să renunți. Că nu ești la facultatea potrivită.

Mi s-a întâmplat încă din primele două săptămâni, mi se va mai întâmpla sigur mai ales în sesiune, dar deja văd și simt și părțile frumoase ale facultății. Mă bucur de unele cursuri, nu toate, ce-i drept, dar sunt câteva care simt că mă ajută să înțeleg mai bine literatura română (de care sunt pasionată, de altfel) și care, într-o anumită măsură, mă dezvoltă.

Sunt și cursuri la care nu înțeleg absolut nimic și mă întreb ce o să fac în sesiune sau cursuri care îmi displac total. Dar cred că, student fiind, trebuie să înțelegi de la început sau măcar din prima sesiune dacă facultatea la care ești ți se potrivește.

Ni s-a zis încă de la un prim curs că „viața e prea scurtă ca să ne plafonăm făcând lucrurile care nu ne plac”, așa că dacă nu simțim că aparținem acelei facultăți, să ne lăsăm. Și nu văd nimic greșit și nici incorect în asta, pentru că, la urma urmei, viața chiar e prea scurtă ca să nu ne îngăduim să simțim și să ne ghidăm și după ce ne spune interiorul, sufletul.

Sper să vă fie de folos acest articol și mai sper ca, toți cei care sunteți în anul I, să aveți o studenție de care să vă amintiți cu drag și să simțiți că aparțineți tuturor locurilor, spațiilor, încăperilor în care învățați, trăiți, locuiți!

 

Te-au inspirat aceste rânduri? Dă un share! Nu se știe cine are nevoie de ele!

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on linkedin

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Hei! Cititul nu e niciodată ''prea mult''! Continuă lectura în BLOG-ul Ză scoolărșilor:

Self love

Acest subiect este unul dintre cele mai problematice când vine vorba de adolescenți sau de persoane care se trezesc, se uită în oglindă și ar

Read More »

Orice om capătă doua feluri de educaţie: una pe care i-o dau alţii, alta, mult mai însemnată, pe care şi-o dă el însuşi. – Samuel Smiles