ZaScoolarZ

Ce am învățat din liceu?

Educă-ți inima,, mintea,, și emoțiile în fiecare zi.

Educaţia este ceea ce supravieţuieşte după ce tot ce a fost învăţat a fost uitat – Burrhus Frederic Skinner

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on linkedin
74234775_1264872970352301_4308591756896632832_n

Ce am învățat din liceu?

Liceul – perioada în care scotocești înăuntrul tău, cu destul de mare grijă fiindcă nu te cunoști atât de bine, apucând câte o bucată de inimă flămândă sau prea plină de emoții, o inimă care trăiește și ea, cu tine, în aceeași vreme și aceleași secunde o primă iubire sau o primă teză la fizică, o primă deziluzie sau un prim impuls că totul e bine și că acum ești aici, la liceu, și trebuie să te bucuri de asta. Mi-ar fi plăcut să mi se spună mai des acest lucru. Mi-aș fi dorit ca, în acele căutări înăuntrul meu, să îmi iau creierul în mâini curajoasă și să-i repet că tot ce e greu va trece, nimic nu durează, și liceul va trece, dar nu se va mai întoarce și la un moment dat îmi va fi dor.

Cândva, în ziua absolvirii, vei rememora începutul și vei ști că te-ai dus pentru ultima dată în clasa care te-a ținut înăuntrul ei, protectivă și grijulie, timp de 4 ani.

Te vei uita în jur și îți vei aminti în ce bancă ai stat, în fiecare an. Vei merge spre tablă și vei vrea să simți din nou praful acela de cretă aproape înnecăcios, care îți murdărea mâinile și hainele și uneori trebuia să apeși ca să se vadă ce scrii, în timp ce palmele îți transpirau pentru că erai ascultat la materia la care nu erai deloc pregătit. Îți vei aminti cum ai luat primul 4 la ascultare stând în fața clasei și cât de groază ți-era de momentul tezelor, când trebuia să aprofundezi o parte din materia de pe primul semestru și ți se părea mult. Ei bine, la facultate vei afla că nu era deloc mult.

Vei simți încă zgomotul pauzelor, cu murmurul de voci amestecate, cu glume și cu teme copiate ori cu bănci pline de caiete și de foi, înaintea unor teste, teze sau ascultări.

Îți vei aminti de felul cum intrau unii profesori în clasă. Vei rememora vocile lor și vei vrea să deschizi un caiet, dacă le-ai păstrat, să-ți amintești măcar de o lecție, să o simți în timpan de parcă s-ar petrece atunci, fix acolo, lângă tine, de parcă încă ai avea aceeași colegă/același coleg de bancă, de parcă timpul a stat în loc și la tablă încă se scriu exerciții și tu vrei să ridici mâna și să ieși.

Dar te trezești și simți, încă o dată, cum timpul a trecut, tu ai crescut și ai terminat liceul, urmând o altă etapă din viața ta. Însă, din liceu ai învățat unele lucruri, fie bune, fie rele, ai rămas cu amintiri și probabil ceea ce ai învățat s-a transformat în lecții.

Nu, nu în lecțiile din caiete, memorate, ci în lecții care probabil îți vor fi de folos în viitor, atunci când te vei aștepta cel mai puțin. Iar dacă e să vorbim despre lucrurile pe care le-am învățat eu în liceu…

Clișeic sau nu, credeți în asta sau nu, dar: notele nu contează.

Într-a 9-a și într-a 10-a am fost într-o totală goană după note bune. Am început clasa a 9-a râvnind să termin cu o medie mare și să am, pe tot parcursul anului și pe tot parcursul liceului, note foarte bune. Era ca un țel, dar nu l-am îndeplinit și acum mă bucur de asta. Venind din gimnaziu, eram obișnuită să am mereu note între 8 și 10, fiindcă și acolo a fost o goană după note și am avut un șoc când am început să iau note sub 8, eu, care am început liceul cu un sac de așteptări – și cea mai importantă fiind notele bune.

Dar la liceu notele chiar nu contează. Și dacă vor conta prea mult, riști să devii o persoană care învață strict pentru note și nu pentru a dobândi anumite cunoștințe și a le folosi pe termen lung. Vorbesc din perspectiva unei persoane care a învățat o lungă perioadă pentru note, drept dovadă, multe noțiuni pe care le-am învățat, multe lecții, sunt pierdute undeva în negura timpului, nu mi le mai amintesc, habar nu am despre ce era vorba. Nu am făcut decât să „tocesc”, să memorez pe de rost unele noțiuni pentru a lua notă mare.

Am fost obișnuită să învăț pentru note bune și din această cauză nu mi-am format un stil de învățare pe care să-l abordez și care să nu presupună numai tocit, ci și ceva logică sau alte metode care să mă ajute, pe termen lung, să-mi mai amintesc măcar câte ceva. Și când am început să realizez că notele nu contează, am dus o destul de grea luptă ca să mă autoconving că e așa și ca să încep să-mi schimb stilul de învățat, să nu mai învăț pentru note, ci să rețin și eu câte ceva, să găsesc o utilitate a ceea ce am învățat, să-mi amintesc peste ani. Nu prea am reușit, dar ce știu sigur e că n-am mai resimțit aceeași presiune din clasele a 9-a și a 10-a (plus celelalte din urmă) referitoare la note, n-am mai fost atât de stresată și mi-am permis să iau și note bune, și rele.

În acest fel, la liceu am învățat că e foarte important să te axezi pe ce contează. Să afli ce contează. Abia când nu m-am mai focalizat pe note, am înțeles ce e cu adevărat important pentru mine și am obținut performanța.

La finalul liceului, vei da (sau nu) la o facultate unde nu vei mai studia toate materiile din liceu, poate doar câteva, altele nu vor avea decât o mică legătură. Dar până a ajunge acolo, e ideal ca, pe timpul liceului, să afli ce îți place cu adevărat să faci. Îți place sportul și vrei să mergi la o facultate de sport? Fă-o. Ești pasionat(ă) de muzică? Conservatorul, cursuri… se găsesc soluții. Te regăsești în artă, desenezi, pictezi, ești pasionat(ă) de culori? Facultatea de Arte e răspunsul. Îți place să coafezi, să încerci fel de fel de frizuri, ești îndemânatic(ă)? Ai o grămada de cursuri pe această temă.

Dar important e să descoperi ce te face fericit(ă) și ce ai dori să faci pe viitor. Pentru că liceul se termină repede și îți va fi mai ușor să știi că după liceu vei face ceva care îți place, care te pasionează ori care te atrage. Și încă din liceu poți și chiar recomand să te axezi și pe pasiunea ta, să o fructifici, să o dezvolți, chiar dacă din cauza asta vei risca să nu ai cele mai bune note la toate materiile, dar vei simți o satisfacție majoră știind că faci ceea ce te pasionează.

Iar în liceu, legat de pasiuni, mai afli că trebuie să muncești constant pentru îndeplinirea țelurilor și visurilor dinăuntrul tău. Cred că nicio pasiune nu e pasiune dacă în spatele ei nu se afla munca și dacă nu te implici atât în ceea ce privește timpul, cât și cu sufletul.

Din punctul meu de vedere, liceul este despre o regăsire a sinelui, adunând lucrurile care îți plac și lucrurile care nu îți plac, iar în final aflând ceea ce te pasionează. Și ajungi să te cunoști.

La liceu am învățat să mă cunosc. Am învățat că trebuie să mă cunosc. Am început să rătăcesc prin mine ca printr-un oraș nou și necunoscut, am încercat să-i deslușesc străzile întortocheate, m-am pierdut de câteva ori, am ajuns în locuri deja cunoscute și am aflat că nu erau atât de cunoscute precum credeam. Încă mai scotocesc înăuntrul meu și mai am destule să aflu și să cunosc, dar la liceu am înțeles cât e de important să știi cărui corp aparții, ce inimă pulsează înăuntrul tău și ce impulsuri vei mai primi de la neuroni.

Și am mai înțeles cât de important e să mă dezvolt. Cât de necesar e să nu rămân la stadiul primar și să continui într-același punct, mereu și mereu.

Conștientizând asta, am început să citesc și alte cărți în afară de literatură, legate mai ales de psihologie. Am căutat diverse articole, mi-am lărgit sfera de interes pentru că am realizat cât de important e să înveți să te dezvolți și să-ți oferi șansa de a o face. Pentru că în liceu ai timp și să te uiți la filme, la seriale, ai timp să vezi diferite documentare, ai timp să citești numeroase cărți, poți să-ți oferi și ție ceva răgaz pentru a reuși să evoluezi, să te dezvolți.

În liceu probabil te vei îndrăgosti și/sau îți vei face prieteni/prieteni. Vă veți face promisiuni că veți fi mereu împreună/veți fi mereu prieteni, adevărul e că s-ar putea să rămână doar promisiuni.

Adevărul este că nu toate relațiile sau prieteniile din liceu durează, cu toate că ai sperat, cu toate că v-ați făcut promisiuni nesfârșite, cu toate că ați adunat amintiri de neuitat și cu toate că nu ți-ai fi imaginat viitorul fără acele persoane, ci le includeai mereu și pe ele. Dar pierzi multe persoane odată ce liceul se sfârșește, iar prieteniile și relațiile care chiar durează și după, înseamnă că au fost sudate bine încă de la început, că s-a depus efort pentru ele, că niciunul dintre cei doi (fie că vorbim de îndrăgostiți, fie că vorbim de prieteni) nu vor să rupă legătura. Altfel, din păcate, nu tot ce e în liceu durează și mulți dintre prieteni ajung să-ți fie strict cunoștințe, deși, dacă privești în urmă, aveți numeroase momente petrecute împreună.

E important ca în liceu să te implici în diferite activități, nu legate neapărat de școală și de materia de la școală.

Am aflat și am conștientizat destul de târziu că, pe lângă lecțiile învățate, pe lângă teme și pe lângă orele petrecute la școală, e foarte bine să reușești să faci și un sport pe lângă sau măcar puțină mișcare. E minunat dacă te implici în activități legate de voluntariat și te oferi să-i ajuți pe cei din jurul tău, așa cum poți. Caută diferite activități, învață să cânți la un instrument dacă îți place, înscrie-te la diferite cercuri cum ar fi cele de pictură, de dans, caută evenimente culturale, mergi la teatru, încearcă să-ți ocupi timpul liber și cu activități extrașcolare care te fac să te simți bine și care te ajută să înveți și să te dezvolți.

Pentru că, ceea ce nu faci la timp, nu mai faci niciodată. Sau destul de târziu și destul de greu, iar timpul s-ar putea să nu mai fie atât de permisiv cu tine și cu tot ce îți dorești să realizezi.

De aceea, și acum regret toate activitățile extrașcolare în care nu m-am implicat, toate momentele în care puteam să fac ceva mai mult pentru mine, pentru dezvoltarea mea și n-am făcut-o. Poate și pentru că am copilărit și crescut într-un oraș în care posibilitățile nu erau atât de numeroase, poate și pentru că nu am fost atât de interesată și n-am conștientizat la timp anumite lucruri.

Dar liceul a trecut, mult mai repede decât mi-aș fi imaginat, ca o bătaie de aripi de fluture și oricât aș vrea să intru din nou pe poarta lui, eleva plină de emoții și de așteptări din clasa a 9-a, nu mai e posibil. Râmăn lecțiile învățate pe parcursul lui, rămân amintirile orelor, pauzelor, prieteniilor, rămân întipărite în minte chipurile profesorilor și ale colegilor și tot ce ai realizat că ești și că se întâmplă odată ce ai trăit acești ani. Pentru că, dintr-a 9-a până într-a 12-a, am senzația că am deschis ochii. Că atunci, la început fiind, îi aveam întredeschiși, iar acum sunt largi și luminoși și însetați de lume, dornici să afle, să simtă, să descopere tot. Și nu mai știu exact cum priveam atunci, dar știu că vedeam puțin, acum, însă, am aflat să deslușesc și ce e în spatele culorilor și clădirilor, senzațiilor și gândurilor.

O să trăiesc cu nostalgia liceului pentru că a reprezentat o perioadă frumoasă din viața mea, o voi rememora cu patos și cu inima fremătând a emoție, dar n-o să mă mai pot întoarce și trebuie doar să învăț să culeg roadele acelui timp.

Te-au inspirat aceste rânduri? Dă un Nu se știe cine are nevoie de ele!

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on linkedin

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Hei! Cititul nu e niciodată ''prea mult''! Continuă lectura în BLOG-ul Ză scoolărșilor:

Iubire sau dependență?

    Probabil cu toții am avut momente în care pur și simplu ne atașăm atât de tare de cineva încât eram destul de orbiți,

Read More »

Orice om capătă doua feluri de educaţie: una pe care i-o dau alţii, alta, mult mai însemnată, pe care şi-o dă el însuşi. – Samuel Smiles