Adolescenţii au întotdeauna dreptate

Adolescenţii au întotdeauna dreptate. Da, exact. Un studiu recent realizat a concluzionat faptul că adolescenţii au întotdeauna dreptate şi că sunt, aşa cum susţin şi ei, neînţeleşi.

Părinţii nu îi înţeleg, profesorii nu îi înţeleg, adesea nici prietenii nu îi înţeleg. Şi au dreptate. Însă nici ceilalţi nu greşesc. Nici părinţii, nici profesorii. Explicaţia? Fiecare are realitatea proprie, iar în realitatea să fiecare are dreptate.

Este realitatea adolescentului distorsionată? Nu.

Este realitatea celorlalţi distorsionată? Nu.

 Artwork Narc Wise Artwork Narc Wise

Sunt doar realităţi diferite şi viziuni diferite asupra lucrurilor.

În această situaţie, părinţii sunt cei care ar trebui să înveţe cum funcţionează creierul adolescentului, să accepte să vadă lucrurile din punctul lui de vedere şi să empatizeze.

Yuhuuu, nu ştiu dacă te încălzeşte cu ceva ca o spun specialiştii, dar ai putea să foloseşti informaţia în avantajul tău atunci când le spui celorlalţi că ai dreptate şi că nu eşti înţeles. Pentru că ai dreptate.

Ai dreptate întotdeauna. Atunci când îţi place să laşi dezordine în cameră. Da, ştiu că nu o faci special pentru a deranja pe cineva, nici nu e o lipsă de respect, e o comandă a creierului.
Ai dreptate şi când spui că dragostea la prima vedere e o porcărie, dar şi când crezi că prima iubire e cea mai frumoasă, mai puternică şi cea care va rămâne pentru o viaţă lângă tine.
Ai dreptate când spui că ideile tale sunt neînţelese, că profesorii te nedreptăţesc, că sistemul e obositor, rutinat, lipsit de originalitate şi de viaţă. Ai dreptate, chiar dacă toată lumea căscă gura într-o continuă şi profundă mirare – cum ai îndrăznit să spui asta?

Şi ai dreptate şi când spui că eşti neînţeles. Simplul fapt că toţi ceilalţi se grăbesc să îşi dea ochii peste cap şi să îţi spună că, de fapt, te înţeleg, îţi arată că nu înţeleg nimic. Pentru că nu îşi schimba atitudinea faţă de tine, nu sunt interesaţi să te asculte şi să te descopere aşa cum eşti, ci vor doar să te schimbe, să te treacă rapid printr-un tipar, să te uniformizeze, să ieşi de acolo perfect, cuminte, fără idei care să depăşească linia caietului, fără curaj, fără perspective.

Să fii uniform, tăcut, un adaptat perfect la ceea ce consideră societatea că înseamnă normalitate.
Da, dragul meu, eşti neînţeles. Şi ai dreptate.

Artwork: Jade Fisher

Ai dreptate când spui că ideile tale sunt bune, că vei reuşi, că e bine, că e în regulă cum gândeşti şi la ce speri. Eşti neînţeles pentru că, adultul care s-a lăsat uniformizat, de dragul de a fi plăcut şi acceptat de toată lumea (ce porcărie), şi-a pierdut curajul, încrederea, imprevizibilitatea. Nici el nu greşeşte când îţi spune ceva, e pur şi simplu stilul lui de viaţă. Greşeşte, însă, atunci când încearcă să ţi-l impună şi ţie.

Artwork: Jade Fisher

Tu ai dreptate – pentru că mintea ta încă e pură, deschisă, în plină transformare şi creativitate. Pentru că nu a apucat nimeni să îţi taie aripile şi să te pună pe o linie dreaptă, îngustă, pe care să mergi. Acolo, pe linie, începe uciderea personalităţii şi procesul periculos şi dureros al uniformizării.

Tu nu vezi că fac toţi acelaşi lucru?

Tu nu vezi că s-a instaurat deja o vârstă la care trebuie să faci ceva? O vârstă la care trebuie să mergi la facultate, o vârstă perfectă pentru căsătorie, o vârstă ideală pentru făcut copii, o vârstă exactă la care trebuie să renunţi să te mai distrezi, o vârstă la care trebuie să încetezi să mai creezi?

S-a împământenit vârsta la care trebuie să renunţi la orice crezi, pentru a fi ceea ce aşteaptă societatea de la tine. Adică vârsta la care mori şi continui să mai trăieşti doar biologic. Şi da, în jur e plin de roboţi care îşi fac bine treaba şi…atât.

Ai dreptate când spui că nu vrei să fii ca ei, când te temi, când te revolţi, ai dreptate când eşti răzvrătit, rebel şi spui că vrei să schimbi lumea.

Nu ai dreptate dacă crezi că o vei schimba, pentru că nu vei putea, dar fără îndoială poţi schimba lumea ta, poţi avea lumea ta, una exact aşa cum îţi doreşti tu. Una în care să te simţi excelent, să fii tu şi să nu conteze decât calitatea, visele, realitatea frumoasă, soluţiile, nu problemele, încrederea, curajul şi linia întreruptă. Cea pe care nu trebuie să mergi cu privirea înainte. Cea unde poţi face câte un salt, te poţi opri, poţi visa, poţi cădea, te poţi ridica, fără să simţi că ai greşit sau că e o ruşine.

Cea în care îţi poţi alege oamenii între care vrei să stai.
Sau în care se vor alege singuri. Cea în care vei zâmbi şi vei putea spune: Da, se poate, am dreptate, am fost neînţeles. Lumea e a celor care cred în frumuseţea viselor lor.

Lumea e a celor care cred în

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *