Acceptarea diferenţelor

Astăzi vreau să vorbim despre diferenţe.
Te rog să îmi spui de câte ori ai întâlnit persoane care să nu accepte că ai altă părere decât a lor.

Mâna sus dacă ai întâlnit pe cineva care să se creadă buricul pământului. Două degete sus dacă ai spus cuiva că ai altă părere decât aceea pe care ţi-a impus-o el/ea, iar acela a dezvoltat o întreagă conversaţie penibilă prin care să îţi demonstreze că greşeşti.

Bun. Cu toţii l-am întâlnit.
Emite păreri, le prezintă ca pe adevăruri universal valabile, se simte deranjat dacă ai altă părere, nu suportă să fie contrazis(ă), îţi vorbeşte despre măşti…dar e primul/prima care le poartă.

Da, şi eu l-am/am întâlnit/întâlnit-o.

Pornind de la el/ea, vom vorbi despre diferenţe şi acceptarea lor.
Cea mai frumoasă piesă a interiorului nostru este diferenţa. Acea sclipire care ne defineşte, care ne separă şi ne apropie, în acelaşi timp, de ceilalţi. Diferenţa nu este comparaţie, ci unicitate.
Suntem diferiţi, alegem diferit, gândim diferit, acţionăm diferit, privim acelaşi lucru şi îl vedem diferit. Acelaşi lucru poate avea zece lături, atunci când e privit de zece persoane. Şi uite ce privilegiu!

Să-l accepţi pe celălalt aşa cum este, să nu te tenteze să îl compari, să nu îl pui nici mai prejos, nici mai presus decât eşti tu. Să îl primeşti alături şi să-l priveşti cu interes pentru diferenţele dintre voi.
Acceptarea diferenţelor ne ajută să acumulăm informaţie, să ne deschidem orizonturile, să învăţăm, să deprindem noi metode de autoeducare. Acceptarea diferenţelor înseamnă devenire continuă, îmbunătăţire şi perfecţionare.

Când nu putem accepta diferenţele dintre noi…cădem în plasa blocajului şi a ego-ului ridicat la rang de adevăr absolut. Încetăm să credem că e bine ca noi, că nu e bine aşa cum fac ceilalţi, suntem tentaţi să îi criticăm, să îi judecăm pe ceilalţi, să îi folosim, să considerăm că greşesc, să îi etichetăm ca fiind incapabili.

Cunosc persoane care nu pot accepta faptul că nu toţi gândim la fel. Nu pot accepta că ne dorim lucruri diferite, vorbesc neîncetat despre oameni şi frumuseţea lor, dar ei sunt primii care nu îşi respectă îndemnurile pe care le oferă celorlalţi.

Diferenţele ne fac frumoşi. Chiar şi atunci când drumurile ni se despart, nu înseamnă că unul dintre noi e mai prejos, ci doar diferit, cu vise şi drumuri diferite. Şi rămâne frumos să ne urmărim unul celuilalt drumul. Să ne susţinem, să învăţăm unul de la celălalt, să ne privim pentru diferenţele dintre noi şi să învăţăm din ele.
Ai observat cât de interesant e să cunoşti oameni diferiţi de tine?

Să îţi sară în ochii toate acele caracteristici pe care tu nu le ai? Să îţi placă, să le apreciezi? Eşti şi tu, la rândul tău, o astfel de fascinaţie pentru cineva.
Diferenţele ne ajută să ne privim mai sincer, să ne completăm golurile, să fim mai mulţumiţi cu noi înşine, să ne îmbunătăţim, să oferim mai mult celorlalţi. Să le permitem să înveţe de la noi, să renunţăm la egoism, să învăţăm şi noi de la ei.

Înainte să te grăbeşti să judeci alegerile celorlalţi, gândeşte-te că nu eşti perfect. Şi nici nu vei ajunge să fii. Suntem diferiţi, iar asta e minunat.

Când acceptam diferenţele dintre noi, acceptăm faptul că suntem în continuă formare. Când refuzăm să le acceptăm – şi le judecăm, impunându-ne propriul adevăr, blocăm posibilităţi şi suntem primii care am putea fi judecaţi.

Există adevărul absolut? Nu.

Există adevărul personal absolut. Fiecare are propriul adevăr, iar pentru fiecare dintre noi el e absolut. Şi nu greşim. Însă greşim când nu înţelegem şi refuzăm să acceptăm acest lucru. Ceea ce crezi tu, ceea ce crede el/ea şi ceea ce cred eu sunt adevăruri absolute perfect valabile.
Fiecare se regăseşte în adevărul sau – şi fiecare are dreptate. Iar adevărurile noastre pot deveni un cerc bogat al adevărului dacă ne analizăm deschis şi privim cu acceptare adevărul celuilalt.

La facultatea de filosofie eram îndrăgostită de orele de fenomenologie, dar şi de profesorii care ne ţineau permanent minţile în acţiune şi ne explicau că nu există greşit şi corect. Există doar diferit. Pentru fiecare, binele şi răul capăta alte valenţe. Nu le putem încadra într-un tot unitar.

Suntem doi, privim acelaşi tablou, iar pentru fiecare..el înseamnă altceva. Cine are dreptate? Cine greşeşte? Amândoi greşim, amândoi avem dreptate. Fiecare adevăr se naşte dintr-o perspectivă diferită, după ce trece prin filtrul sentimentelor. Da, al sentimentelor, nu al minţii.

Acceptarea diferenţelor ne permite să fim extraordinari, să ne dezvoltăm, să învăţăm constant şi să iubim oamenii pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce ar putea fi. Să renunţăm la aşteptări, să nu mai catalogam totul, să fie în regulă atunci când privim lucrurile diferit, să nu renunţăm la etichetare şi la a impune normalitate, în condiţiile în care normalitatea rămâne, fără îndoială, unul dintre termenii cei mai greu de prins în tipare.

şi vei descoperi asemănările care ne unesc.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *