ZaScoolarZ

Ce se ascunde în spatele imaginii tale de pe social media?

Educă-ți inima,, mintea,, și emoțiile în fiecare zi.

Educaţia este ceea ce supravieţuieşte după ce tot ce a fost învăţat a fost uitat – Burrhus Frederic Skinner

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on linkedin
Za scoolarz Social addiction

Ce se ascunde în spatele imaginii tale de pe social media?

Nu știu dacă te-ai întrebat vreodată cât din imaginea pe care ți-o construiești pe rețelele de socializare (Facebook, Instagram, Twitter etc) reflectă cu adevărat felul tău de a fi și modul în care arăți. 

Dar adevărul e că, de cele mai multe ori, imaginile pe care ni le construim (de multe ori din greu) în social-media nu sunt decât o falsă impresie pe care o avem despre noi și pe care o prezentăm și celorlalți, uneori fără a conștientiza că noi nu suntem persoanele din acele fotografii sau ființele din spatele acelor postări. 

Platformele sociale sunt tot o carte de vizită a ta. 

 

Majoritatea persoanelor aleg să posteze cele mai reușite poze ale lor, eventual modificate de zeci de ori cu ajutorul unor aplicații. Nu numai că mulți oameni aleg să modifice culorile, luminozitatea și claritatea pozelor, dar de multe ori modifică și anumite trăsături ale feței, cum ar fi: înnălbirea dinților, modificarea bărbiei, a nasului, a ochilor etc. Asta pentru că pe Facebook vor să arate perfect. Defectele vor ieși din discuție în momentul în care o poză este postată pe o rețea de socializare, pentru că majoritatea oamenilor aleg să-și posteze cele mai reușite fotografii, în care nu neapărat au o lumină bună sau un cadru perfect, ci arată ei bine. 

Rețelele de socializare contribuie la încurajarea dorinței de a arăta perfect și a afișa poze cât mai atrăgătoare prin intermediu like-urilor. 

 

Un studiu realizat de o universitate din California, Ahmanson-Lovelace Brain Mapping Center, arată cum funcționează creierul adolescenților când folosesc o aplicație similară cu Instagram. Astfel, ei spun că circuitele care sunt activate când consumăm ciocolată sau când câștigăm bani sunt aceleași ca și circuitele care apar atunci când adolescenții observă un număr ridicat de like-uri la propriile postări.  De asemenea, s-a constatat că se declanșeză dopamina în creier în momentul în care pozele pe care le publicăm primesc un număr signifiant de like-uri.

Iar de cele mai multe ori suntem atrași de postările cu numeroase like-uri și distribuiri. Pe acelea le citim uneori până la final. Iar pozele cu un număr semnificativ de like-uri înseamnă, după percepția multora, că sunt poze foarte bune. Ceea ce e de multe ori fals. 

Verificăm de cel puțin două ori o fotografie după ce o postăm.

 

Lipsa încrederii în sine se manifestă foarte des și în mediul online, de fiecare dată când postăm ceva și ne dorim să primim cât mai multe aprecieri. Dacă reușim să strângem la o poză peste o sută de like-uri, poate chiar câteva sute, fără îndoială că am ieșit foarte bine în acea poză, că lumea o apreciază. Ceea ce de multe ori nu e așa.

Și, la polul opus, dacă nu primim un anumit număr de like-uri, poza trebuie ștearsă sau pur și simplu suntem foarte dezamăgiți pentru că nu e la nivelul așteptărilor noastre, deci clar nu e o fotografie prea bună, iar noi nu am ieșit prea bine în acea poză.

De aceea tindem să facem o grămada de poze, din unghiuri diferite, în anumite poziții și apoi să alegem doar una. Cea mai reușită.

 

Nu vi s-a întâmplat să faceți câteva poze, iar mai apoi să le trimiteți prietenilor și să îi întrebați care este cea mai reușită, pentru că vreți să o postați ulterior pe facebook? Pentru că mie, da. Am trimis deseori poze prietenelor mele întrebându-le în care poză am ieșit cel mai bine, pentru ca apoi s-o public.

Și știu că am făcut deseori asta pentru că, la fel ca majoritatea lumii, îmi doresc ca pe facebook să afișez cele mai reușite poze ale mele. Dar s-ar putea ca în acele poze să nu fiu eu, de fapt.

Pentru că pe rețelele de socializare e cel mai ușor să porți măști. 

 

Contrar a ceea ce spun mulți oameni, dar ceea ce suntem pe rețelele de socializare nu suntem, de fapt, noi înșine în totalitate. Începi să distribui ceea ce e popular și ceea ce vezi că distribuie și cei din jurul tău. Postezi fix ceea ce consideri că ar vrea alții să audă. Pozele pe care le pui sunt editate, măcar cât de cât, dacă nu complet. Dintr-un set de zece poze, te uiți minute în șir și o alegi pe cea mai bună, după care, evident, o editezi de câteva ori. Observi că postarea/fotografia nu are un număr suficient de like-uri într-un timp destul de scurt, te decizi să o ștergi, fără îndoială nu e deloc reușită și lumii nu-i place.

Dar cred că e destul de greu să trăiești tot timpul într-o continuă încercare de a obține un număr nelimitat de like-uri și de distribuiri. Și cred că e frustrant să vrei să fii ceea ce nu ești, de fapt. E ușor să-ți formezi o imagine falsă prin intermediul aplicațiilor de editare, dar cred că e cu adevărat greu să reușești să o menții. 

E mai simplu să-ți formezi o imagine plăcută pe rețelele de socializare decât în realitate.

 

În realitate trebuie să înveți să fii sociabil, trebuie să înveți să creezi și să menții relații și e puțin probabil să reușești să te afișezi persoanelor din jur drept ceea ce nu ești, de fapt. La un moment dat, oamenii care vor vrea să te cunoască mai bine, vor ști exact cum ești, ce ascunzi înăuntrul tău. Dar în spatele rețelelor de socializare poți deveni persoana care nu ești, de fapt: poți poza în omul mereu altruist, care distribuie o grămada de cazuri sociale și umanitare, dar când vine vorba de a trece la fapte, în realitate, refuză. 

Ce aș propune drept soluții pentru a reuși să renunți la dorința constantă de a arăta ceea ce nu ești, de fapt, în mediul online? 

 

1. Cunoaște-te pe tine însuți. Așază-te în singurătate, în locuri lipsite de oameni, și descoperă ceea ce ești tu de fapt, fără influența celor din jur și fără ceea ce vrei să fii, de fapt. 

2. Petrece mai puțin timp în mediul online. Găsește altfel de activități, citește, plimbă-te, află ce îți place cel mai mult să faci și petrece mai mult timp cu tine însuți sau cu prietenii tăi, renunțând la orele întregi petrecute în fața device-urilor.

3. Fă cât mai multe pauze de la rețelele de socializare, iar dacă nu poți să renunți la ele prea ușor pentru o anumită perioadă de timp, îți poți dezinstala aplicațiile respective sau îți poți dezactiva temporar contul de Facebook. Astfel, poți să încerci să te descoperi și așa cum ești tu, fără să mai postezi zeci de poze editate și să distribui ceea ce știi că se cere, pentru a obține like-uri. 

4. Încearcă să postezi lucruri sau poze cât mai apropiate de realitate. Distribuie ceea ce simți că vrei să distribui, ceea ce îți place și te încântă, nu ceea ce ar atrage pe alte persoane. Indiferent că ești în spatele unui monitor, învață să te arăți pe tine, așa cum ești și în viața de zi cu zi.

Iar cel mai important lucru pe care îl putem face pentru noi, împăienjeniți de dependența cauzată de rețelele sociale, este să realizăm că și acolo ar trebui să facem tot posibilul să ne afișăm așa cum suntem și așa cum arătăm. Și măștile de acolo sunt destul de temporare.

Te-au inspirat aceste rânduri? Dă un Nu se știe cine are nevoie de ele!

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on linkedin

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Hei! Cititul nu e niciodată ''prea mult''! Continuă lectura în BLOG-ul Ză scoolărșilor:

Orice om capătă doua feluri de educaţie: una pe care i-o dau alţii, alta, mult mai însemnată, pe care şi-o dă el însuşi. – Samuel Smiles